RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Înfrângere previzibilă pentru Energia Rovinari

/ 1 octombrie 2011

Energia Rovinari a pierdut meciul din prima etapă a Diviziei A de baschet masculin, trupa lui Slobodan Nikolic cedând cu 104-91 (25-13, 30-29, 30-23, 19-26) în deplasare în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş.

Antrenorul Slobodan Nikolic a plecat la Mediaş declarând că acest meci va fi considerat drept unul de pregătire pentru partidele ce vor urma, iar Energia a început foarte slab meciul cu Gaz Metan. Chiar dacă a condus cu 9-8 la capătul primelor cinci minute de joc, Energia a clacat din nou, la fel ca în meciurile cu Asesoft, şi gazdele au realizat în doar câteva minute un parţial de 10-0, şi scorul a devenit 18-9 pentru gaz Metan Mediaş. Cu cinci aruncări de la linia de fault ratate într-un singur sfert, Energia nu avea cum să se apropie de gazde, medieşenii terminând primele zece minute de joc cu un avantaj substanţial, 25-13, avantaj care i-a asigurat şi victoria.

În primele trei minute ale sfertului secund Fields a reuşit să marcheze 8 puncte, două reuşite fiind din spatele semicercului, dar reuşitele sale nu au fost suficiente pentru a stopa echipa gazdă, Gaz Metan detaşându-se la 18 puncte, scor 41-23, iar la pauza mare tabela indica 55-42.

Nici după pauză Energia nu a reuşit mai mult, iar Gaz Metan a pus punct după punct între ea şi echipa gorjeană, iar avansul avut a crescut la 23 de puncte la un moment dat. Abia în ultimul sfert elevii lui Slobodan Nikolic au arătat mai mult începând cu un parţial de 9-0 cu puncte reuşite de Fields, cu o aruncare de tri puncte şi una de două puncte, şi Oluic şi Guţoaia cu câte două puncte fiecare. După două puncte adăugate de Nicoară pentru gazde, Steffel a pus patru pentru Energia şi gorjenii s-au apropiat la doar nouă puncte de Gaz Metan Mediaş când mai erau de jucat ceva mai mult de şase minute şi jumătate din acest meci, scor 87-78, diferenţă care a scăzut la opt puncte la jumătatea ultimului sfert sau chiar la şapte puncte, scor 95-88 când mai erau aproape trei minute de joc. Finalul a fost mai bine gestionat de gazde, acestea reuşind să se desprindă şi să obţină o victorie pe cât de clară pe cât de meritată.

 www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.