Liviu Andrieş: „Sunt mulţumit de toată lumea, în special de Asoltanei”
/ 25 septembrie 2011 In CS Energia,HandbalDupă ce în primele meciuri ale acestui sezon Asoltanei a fost marea dezamăgire a gorjenilor, extrema adusă în vară de la Minaur Baia Mare şi-a dat drumul la joc şi a fost cel mai eficient jucător în partida câştigată de Energia în faţa celor de la CSM Satu Mare.
Antrenorul Liviu Andrieş s-a declarat mulţumit de jocul întregii echipe, dar l-a remarcat pe Asoltanei: „Cred că e primul joc în care nu am avut emoţii. Se vede o creştere la nivelul jocului, asta pentru că suntem serioşi. Ne-am apărat foarte bine şi pe atac am dat goluri uşoare. Sunt mulţumit de toată lumea, în special de Asoltanei. Cred că este cel mai bun meci al lui la Târgu Jiu. Jucătorii au respectat ce am făcut la antrenamente şi şi-au făcut treaba pe teren”, a declarat tehnicianul gorjenilor.
După ce şi-a trecut în cont victorii în meciurile de pe teren propriu pierzând în deplasare în faţa singurelor echipe neînvinse din Liga Naţională, HCM Constanţa şi Ştiinţa Dedeman Bacău, Energia vizează acum şi un succes pe teren străin: „Avem următorul joc la Ploieşti, o echipă incomodă, şi dacă vom continua în acelaşi ritm şi vom fi serioşi, vom face o apărare agresivă vom câştiga”, a mai declarat Liviu Andrieş.