Paul Batin a început sezonul la Pandurii cu numărul 13 pe tricou, însă a ajuns repede la concluzia că 13 îi poartă ghinion şi după câteva etape a preluat numărul lăsat liber după plecarea lui Grecu la U Cluj.
Atacantul adus în această vară de la CFR Cluj a început sezonul din postura de titular, dar după două etape a ajuns pe banca de rezerve graţie unor evoluţii deloc concludente. Petre Grigoraş îi înţelege perioada mai slabă şi spune că are în continuare încredere în jucător: „A marcat multe goluri, fie ele şi la Liga a II-a. Să marchezi 16 goluri înseamnă ceva, are acel simţ al golului pe care îl au atacanţii şi asta nu se poate uita. E vorba de un blocaj peste care trebuie să treacă. A fost blocat în aşa fel încât nici la antrenamente nu mai reuşea să marcheze”, a declarat antrenorul Pandurilor despre criza prin care a trecut Paul Batin.
Pentru a-şi schimba soarta la Pandurii, atacantul a apelat şi la alte metode, iar după ce a renunţat la tricoul cu numărul 13, norocul i-a surâs şi lui. Batin a fost titular în partida din Cupa României cu Vişina Nouă, echipa în poarta căreia a reuşit să înscrie două goluri, primele sale reuşite pentru echipa gorjeană într-un meci oficial.