Tehnicianul Pandurilor este convins de faptul că astăzi echipa sa va avea parte de unul dintre cele mai grele examene din acest sezon, CFR Cluj fiind mult peste ceea ce arăta formaţia ardeleană în returul campionatului trecut.
Grigoraş spune că CFR Cluj ştie care sunt punctele forte ale echipei ardelene, dar şi cum ar trebui ele contracarate: „Jucătorii nou veniţi la CFR sunt mult peste cei cu care am jucat în returul campionatului trecut. Am urmărit ultimele lor partide şi cred că au o echipă foarte valoroasă, care are viteză pe ambele flancuri, forţă în zona centrală. Au fundaşi cu experienţă, la mijloc îl au pe Gabi Mureşan, care este un mijlocaş la închidere extrem de valoros. Avem o misiune extrem de grea şi nu ne luăm după statistici. Nu ne gândim că i-am bătut în ultimele meciuri, că suntem naşii lor. Cred că dacă mijlocul nostru va reuşi presingul pe care ni-l dorim şi va reuşi să oprească declanşarea contraatacurilor sau atacurilor rapide ale oaspeţilor, atunci vom avea şanse şi noi. Putem scoate un rezultat bun, suntem în stare de aşa ceva, dar avem nevoie de o agresivitate extrem de ridicată pentru asta pentru că CFR este o echipă care pasează foarte bine, pune accent pe posesie şi are jucători de mare valoare şi de mare viteză. Dacă le vom da spaţii, vom avea probleme mari de tot”, a declarat antrenorul Pandurilor. Acesta mai spune şi că un rezultat bun este şi egalul şi explică şi de ce este dispus să accepte şi jumătăţile de măsură: „Sincer, m-aş mulţumi şi cu un rezultat de egalitate, asta chiar dacă nu sunt adeptul jumătăţilor de măsură. Nu mă mulţumesc cu puţin, la mine e ori totul, ori nimic, dar în situaţia actuală şi un egal ar fi bun pentru noi ţinând cont de faptul că apoi avem două jocuri cu două echipe nou promovate şi, dacă suntem băieţi deştepţi şi o să avem o atitudine corespunzătoare, vom putea scoate ceva mai mult şi ne-am echilibra cât de cît punctele pentru începutul acesta de campionat”, a încheiat Grigoraş.
Partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj, care va închide etapa a IV-a a Ligii I, este programată a se disputa pe Stadionul „Municipal” din Târgu Jiu, cu începere de la ora 20:30, va fi condusă de arbitrul Cristian Balaj şi va fi transmisă în direct de Antena 1. Organizatorii au pus în vânzare bilete la preţurile de 5 lei la peluze, 10 lei la Tribunele I şi II şi 20 de lei la Tribuna VIP.