RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Rezultate bune pentru pugiliştii gorjeni

/ 31 iulie 2011

La Bacău s-a desfăşurat Campionatul Naţional de box pentru seniori,  competiţie care s-a încheiat cu un scandal. Delegaţia gorjenilor condusă de antrenorul Ion Geică reclamă faptul că Petrişor Gănănău şi Veronel Tărău ar fi meritat să câştige titlurile la categoriile lor de greutate. „Trebuia să luăm două titluri naţionale, asta era valoarea noastră”, spune Geică. Totuşi, gorjenii s-au mulţumit cu două medalii de bronz şi una de argint.

Veronel Tărău a obţinut cel mai bun rezultat al delegaţiei gorjene la bacău. Pugilistul de la Sadu a devenit vicecampion naţional la categoria lui de greutate după ce a pierdut în finală un meci pe care din punctul de vedere al antrenorului l-a câştigat. „A fost net superior. O să arăt lumii întregi caseta să vedeţi ce decizie s-a luat”, urlă maestrul Geică.

Din punctul de vedere al lui Geică şi Petrişor Gănănău a fost dezavantajat. „Petrică l-a dominat pe adversar, dar degeaba că decizia a fost dată greşit”, a menţionat Geică. În privinţa lui Motorga nu sunt multe de spus, pugilistul de la Pandurii fiind oprit de medici să boxeze în semifinale fiind suspect de fractură de maxilar. Astfel, Motorga a obţinut medalia de bronz.

Deşi rezultatele sunt bune, Geică e mulţumit doar pe jumătate. „Facem sport de performanţă cu burta goală. Sunt supărat pentru că nişte arbitri ne-au oprit din drumul spre titlu. O să merg unde ştiu eu cu casetele meciurilor pentru a face dreptate”, a mai spus enigmatic Geică.

 

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.