Pandurii vor reveni după un exil de nouă luni de zile la Severin. Echipa antrenată de Petre Grigoraş va juca meciul de luni seara cu FC Braşov de la ora 18.30 pe Municipal. Inevitabil, oficialii de la Pandurii au emoţii înaintea acestui meci, atât antrenorul Petre Grigoraş cât şi preşedintele executiv Eugen Pârvulescu fiind de părere că la revenirea acasă victoria este obligatorie.
Ultimul meci al Pandurilor la Târgu Jiu a fost în compania Universităţii Craiova în Cupa României. A fost un 0-2 sec, după care târgujienii au mers la Severin pentru a juca partidele din campionat. „Ne-a prins bine exilul pentru că am reuşit să ne salvăm şi să refacem terenul şi vestiarele. Acum, totul este diferit faţă de atunci când am plecat. Trebuie să spun că cel care a avut curajul nebun de a merge să joace meciurile de acasă în deplasare a fost Petre Grigoraş. El a făcut eforturi mari alături de echipă, a decis într-un moment în care echipa era jos în clasament să mergem să jucăm la Severin. Şi totul a ieşit bine. Am avut şi rezultate bune dar am şi făcut stadionul. Acum, la revenirea acasă avem emoţii, şi de aceea mă gândesc că trebuie să câştigăm pentru a redebuta cu dreptul în meciurile de acasă”, a comentat preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Şi antrenorul Petre Grigoraş vrea victoria. „Aşteptăm să umplem stadionul, dar nu putem să-i forţăm sau să-i obligăm pe oameni decât prin jocul nostru şi rezultate. Dacă vor veni în număr mare şi noi vom da satisfacţie sunt sigur că şi la restul meciurilor stadionul va fi plin. Noi putem să-i aducem sau să-i îndepărtăm pe suporteri”, a comentat şi Grigoraş.