Staicu îşi confirmă forma excelentă cu un aur şi un argint la Balcaniadă
/ 17 iulie 2011 In Atletism,CS Pandurii Târgu JiuAtletul Alexandru Staicu a demonstrat că rezultatele foarte bune obţinute în această vară la competiţiile interne şi internaşionale la care a luat parte nu au fost deloc întâmplătoare, sportivul legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu şi antrenat de Viorica Dima a câştigat aurul la 3.000 de metri şi argintul la 5.000 de metri la Balcaniada de atletism de la Edirne, din Turcia.
„Ne-a fost oarecum teamă că va fi obosit după o serie de concursuri la care a participat cu succes în această vară, ultimul fiind Campionatul European de alergare montană care a avut loc tot în Turcia, România terminând în premieră pe locul 5, dar Alex Staicu a fost în formă maximă. Organizatorii au anunţat că a fost una dintre cele mai frumoase curse, cea de 3.000 de metri, Alex fiind pe locul 4 pe ultimii 200 de metri, dar a avut un finiş extraordinar şi a reuşit să câştige titlul balcanic”, a declarat Viorica Dima pentru www.sportingorj.ro.