RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Staicu, aur la 10.000 m şi campion naţional de juniori

/ 2 iulie 2011

Nici n-a apucat bine să se bucure de medalia de argint cucerită la Campionatele Naţionale de tineret, că a fost nevoit să alerge din nou o cursă de 10.000 m, însă a făcut-o cu succes, Alexandru Staicu devenind campion naţional de juniori.

Alexandru Staicu a alergat cei 10 km în 33:41 şi a reuşit să cucerească a doua medalie naţională în această săptămână, marele său regret, dar şi al antrenoarei sale, este acela că n-a reuşit să îndeplinească baremul pentru participarea la europene, barem de care a fost foarte aproape, la doar 5 secunde, în cursa alergată în competiţia de la tineret: „Am avut mari emoţii în această cursă datorită faptului că Alex a suferit mult după cursa de la tineret, cursă în care a alergat desculţ după ce a fost descălţat de ceilalţi atleţi din cursă. Dacă nu era descălţat, cu siguranţă ar fi îndeplinit baremul de europene. Ne-am fi dorit şi noi un cantonament, dar n-a fost să fie… Domnul primar ne-a făcut unele promisiuni, dar înţelegem şi noi că îi este şi lui foarte greu. Oricum, pentru noi înseamnă foarte mult pista pe care o va face în această vară pe stadionul „Municipal” şi îi mulţumim mult pentru asta”, a declarat Viorica Dima, antrenoarea lui Alexandru Staicu.

În cadrul aceleiaşi competiţii, atleta Laura Popescu, antrenată la CS Pandurii Târgu Jiu de antrenorul emerit Ion Bură, a încheiat cursa de 5.000 de metri pe podium obţinând medalia de bronz.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.