RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş: „În mare parte sunt mulţumit de jocul echipei cu Emiratele Arabe Unite”

/ 11 iulie 2011

Tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraş, consideră că partida contra naţionalei Emiratelor Arabe Unite a fost cel mai bun test pentru echipa sa, selecţionata arabă fiind una deosebit de bine pusă la punct.

Grigoraş consideră că astfel a avut posibilitatea de a vedea şi anumite puncte slabe ale jocului echipei sale: „În mare parte sunt mulţumit de jocul echipei cu Emiratele Arabe Unite, am şi greşit, dar am întâlnit un adversar foarte puternic. Am făcut un joc bun, am văzut lucruri bune şi lucruri pe care vom încerca să le remediem în perioada următoare. Am încercat să văd la lucru tot lotul, chiar dacă unora le-am dat mai multe minute iar altora mai puţine. Noi ne-am dori adversari care să fie peste noi pentru că numai în jocuri cu echipe mai valoroase ne putem testa şi vedea limitele pentru a încerca apoi să ne îmbunătăţim jocul”, a declarat principalul Pandurilor.

Pandurii Târgu Jiu – EAU 1-2 (1-0)

Au marcat: Lemnaru (min. 30) / Al Hammadi (min. 64) şi Mosa (min. 69)

 Pandurii: Lazar (min. 46 Mingote) – Pleaşcă (min. 64 Popete), Viera (min. 64 Tătaru), Cardoso (min. 46 Rusu), Grecu (min. 55 Vlad) – Voiculeţ (min. 46 Băcilă), Vranjes (min. 55 Avramescu), Nistor (min. 64 Rada) – Lemnaru (min. 64 Unguru), Batin (min. 56 Cristea), Stromajer (min. 64 Bucur). Antrenor: Petre Grigoraş.

www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.