RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Noul program de jocuri amicale pentru Pandurii

/ 5 iulie 2011

Adversarii Pandurilor din meciurile amicale programate iniţial în Austria au fost schimbaţi, Al Ahli, Khazar Lankaran, Dinamo Ceske Budejovice şi CSKA Sofia fiind înlocuite cu echipe mai slab cotate.

Pandurii vor începe seria de partide de verificare în compania celor de la NK Zagreb, echipă care s-a luptat pentru salvarea de la retrogradarea din prima ligă croată până în ultimele minute ale campionatului trecut. Jocul cu NK Zagreb este programat miercuri, cu începere de la ora 16:00. Al doilea meci amical programat pentru Pandurii va fi cel în compania unei echipe modeste, FC Hallein, echipă care activează în al patrulea eşalon valoric din Austria, în Landesliga Salzburg, partida urmând a se juca vineri, de la ora18:30. Singurul adversar care a supravieţuit de pe prima listă este  naţionala Uzbekistanului, însă meciul nu se va mai disputa mâine, ci pe 10 iulie, de la ora 18:00, în plus, se pare că va fi vorba doar despre o selecţionată de tineret a acestei ţări. Pe 12 iulie Pandurii vor întâlni o echipă din Azerbaidjan, Olimpic Baku, echipă care a încheiat ultimul campionat pe locul 5, iar pe 14 iulie Pandurii va juca în compania celor de la Ludogorets Razgrad, o echipă proaspăt promovată în prima ligă din Bulgaria, ambele urmând a se juca cu începere de la ora 18:00.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.