RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Hotelul Saliterhof este gata să-i primească pe panduri

/ 4 iulie 2011

Pentru 12 zile Hotelul Saliterhof din Saalfelden va fi casa Pandurilor, austriecii find pregătiţi să-i primească cum se cuvine pe jucătorii lui Grigoraş.

La locaţia ce-i va găzdui pe panduri a ajuns deja o parte din staff-ul echipei, cu autocarul Pandurilor mergând în Austria maseorii echipei, magazionerul şi ofiţerul de presă, iar în recepţia hotelului au apărut deja mesaje de bun venit pentru jucătorii echipei gorjene.

Dacă steliştii au avut probleme în Austria, din camerele de hotel dispărându-le sume de bani, cei de la Pandurii spun că nu se tem: „Nu ne este frică pentru că am vorbit cu agentul care se ocupă de noi. Avem un hotel frumuşel, suntem singuri în hotel şi nu sunt angajaţi din ţări dubioase. De acolo venea pericolul”, a declarat managerul general al Pandurilor, Viorel Temelescu. Nici Cardoso nu are frică, ci spune că doar trebuie să fie mai grijuliu: „Nu mi-e teamă de hoţi. Trebuie să avem grijă oriunde şi să nu se întâmple la fel şi cu noi. Asta e, dacă cei de la Steaua nu a avut grijă, dacă au dormit… Eu mă duc cu puţini bani pentru cumpărături în ziua liberă, dacă avem vreuna şi de restul să mai am grijă cu calculatorul, cu telefonul mobil”, a completat brazilianul.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.