Petre Grigoraş are acum, după ce echipa gorjeană a reuşit să-şi asigure şi matematic prezenţa în Liga I şi în sezonul viitor, timp pentru a analiza ceea ce s-a întâmplat la Târgu Jiu de când a preluat Pandurii.
Pentru tehnicianul gorjenilor, jocul tot mai bun al echipei pe care o conduce a fost unul dintre argumentele care i-au hrănit moralul şi l-au făcut mereu să aibă încredere că-şi va îndeplini obiectivul: „Jocul echipei m-a încântat şi m-a mobilizat şi pe mine. Iar în acest moment, Pandurii nu mai poate fi considerată o echipă norocoasă şi care profită de împrejucări, ci o echipă foarte spectaculoasă şi foarte incomodă”, a declarat Grigoraş. Acesta a mai adăugat că un ajutor important a fost dat chiar de „materialul” cu care a lucrat: „Au ieşit în evidenţă nişte jucători. E vorba de nişte jucători curaţi, care au dat dovadă de dăruire, caracter şi de ce nu, de valoare”, a mai precizat Petre Grigoraş.
Dincolo de toate bilele albe pe care tehnicianul care a creat actuala echipă a Oţelului, care este aproape de a cuceri titlul în acest sezon, le merită pentru prestaţia de până acum la Pandurii, cel mai important succes pare să fie cel al promovării tinerilor jucători din propria pepinieră: „Am promovat nişte tineri fotbalişti la echipă, nişte jucători cu reale perspective. Ştiu că în trecut nu se prea pusese deloc accent pe pepiniera proprie de la Pandurii şi am încercat să schimb ceva la capitolul ăsta. Şi e bine că am reuşit, în felul acesta cei care vor veni din spate se vor gândi de fiecare dată că pot avea continuitate la echipa mare, vor avea chiar şi modele”, a mai declarat Grigoraş, care nu a uitat să mulţumească şi celor din conducere pentru sprijinul total primit din partea conducerii care i-a asigurat condiţiile şi liniştea pentru a lucra la Pandurii.
www.sportingorj.ro