Prin victoria de la Târgu Jiu, U Transilvania Cluj a făcut un pas mare spre îndeplinirea obiectivului trasat de conducere, acela de a se clasa în primele cinci echipe ale campionatului la finele stagiunii.
Antrenorul clujenilor, Ştefan Constantin, a declarat că partida a fost una crucială pentru echipa sa: “O victorie importantă pentru noi. Pentru noi a fost un meci crucial. L-am abordat ca pe o finală. Suntem într-o luptă directă cu mai multe echipe ce îşi doresc locul 5 printre care şi Energia. Am trecut de Energia cu un punct şi, fiind pe locul 6, trebuie să mai depăşim o echipă. Acum ne interesează doar ce e deasupra noastră”, a spus tehnicianul oaspeţilor despre cum au văzut aceştia întâlnirea de la Târgu Jiu. Constantin Ştefan a mai declarat că victoria echipei sale a fost adusă de plusul de valoare şi experienţă a jucătorilor săi: “Cred că am fost mai omogeni şi pe final am avut luciditate şi maturitate. S-a văzut valoarea individuală a jucătorilor mei şi cred că toată lumea e de acord că a fost o victorie meritată”, a concluzionat antrenorul ardelenilor.
www.sportingorj.ro