Înfrângerea de la Rovinari nu-i descurajează pe cei de la Minerul Mătăsari
/ 31 martie 2011 In Fotbal,Liga a III-aPierzând cu 2-0 la Rovinari confruntarea cu Jiul Rovinari, Minerul Mătăsari a ratat ocazia de se apropia ameninţător de liderul seriei, însă antrenorul Marcel Ploae spune că lupta pentru promovare este departe de a fi fost tranşată.
Tehnicianul mătăsărenilor spune că istoria meciului cu Jiul s-a scris în debutul celor două reprize, rovinărenii fiind extrem de eficienţi până la stabilirea scorului cu care meciul s-a încheiat: “Am primit gol în minutul trei, aşa că am început jocul de la 1-0. Am dus jocul la ei, dar prima repriză nu am tras la poartă, am jucat doar până la 16 metri. În repriza a doua am luat din nou gol la prima intrare a lor în careu, iar la 2-0 am avut şi noi două ocazii de a intra în joc dar le-am ratat. Pe final ne-am aruncat peste ei, dar am făcut-o haotic. Trebuie ţinut însă cont şi de faptul că suntem fără şase jucători titulari din turul campionatului”, a declarat Marcel Ploae pentru www.sportingorj.ro la finalul meciului pierdut de Minerul Mătăsari la Rovinari.
Evaluând şansele echipei sale de a promova în Liga a II-a, Marcel Ploae spune că acestea sunt intacte şi depind în mare măsură de rezultatul pe care echipa sa îl va înregistra în meciul cu CSM Slatina, actualul lider al seriei: “Încă mai avem şanse de promovare. Lupta o ducem în continuare. Mai avem şi meciul direct de la Slatina şi poate până atunci îşi revin şi jucătorii pe care îi avem accidentaţi. Sperăm să ne revenim, să câştigăm jocul de vineri şi apoi avem două săptămâni de pauză în care poate vom recupera doi, trei dintre aceşti jucători. Atunci va fi cu totul altceva”, a mai declarat antrenorul principal al echipei mătăsărene.,
Minerul Mătăsari va primi mâine vizita celor de la FC Caracal într-un meci contând pentru etapa a XX-a a seriei a IV-a din Liga a III-a.
www.sportingorj.ro
taci dreaq de bucurestean imputit… firial dreaq de incompetent… sa te scapi pe tine spui k ai 7 jucatori absenti.. esti un antrenor de ***
Cand a mai fost Matasari pe locu 2 ? TARANI PROSTI EMITETI PRETENTII ACUM