După ce au apărut zvonuri conform cărora Dinamo ar dori să-i ofere din vară un post în conducere lui Eugen Pârvulescu în schimbul înlesnirii aducerii în Groapă a trei jucători, Paul Pârvulescu, Vlad Chiricheş şi Ciprian Brata, preşedintele executiv al gorjenilor a negat faptul că se gândeşte la o plecare de la Pandurii.
“Mă simt foarte bine la Târgu Jiu şi îmi doresc să realizez obiectivul cu Pandurii, eu fiind şi gorjean. Nu ne arde de plecare. Ne gândim să plecăm la Severin să batem pe CFR Cluj”, a declarat Pârvulescu. Acesta a mai adăugat că nici despre plecarea jucătorilor nu s-a mai vorbit în ultima vreme, menţionând că Brata nici nu a intrat în discuţii: “De Chiricheş s-a discutat doar când s-a încercat stingerea litigiului cu Dinamo iar de atunci nu s-a mai vorbit nimic. Cu Steaua s-a discutat, însă doar atât. Cuvântul “Brata” nu nu a fost amintit niciodată”, a spus preşedintele executiv al Pandurilor.
În legătură cu evoluţiile mai şterse ale celor care vor părăsi Pandurii în vară sau despre care se vorbeşte că vor face acest lucru, Pârvulescu a spus că are încredere că pot să depăşească această perioadă: “Le-am şi spus jucătorilor că trebuie să se obişnuiască să-i transfere presa. Ei trebuie să rămână cu picioarele pe pământ şi să evolueze cât mai bine la Pandurii pentru că aşa pot progresa şi pot ajunge la echipe mari. Am încredere şi în Matei, Chiricheş şi Brata, sunt jucători maturi şi nu-i afectează ce se mai scrie, sunt profesionişti”, a încheiat oficialul gorjean.
www.sportingorj.ro