Victoria cu 5-0 în faţa celor de la Drobeta Turnu Severin din etapa trecută a făcut ca Minerul Mătăsari să urce pe locul secund în seria a IV-a din Liga a III-a, regretele mătăsărenilor fiind cu atât mai mari cu cât cu o victorie în primul meci al returului puteau fi în acest moment în fotoliul de lider.
Partida cu CS Piatra Olt este considerată de oficialii Minerului Mătăsari drept una din multele finale pe care gorjenii le au de câştigat pentru a putea visa la promovarea în liga secundă: “Fiecare meci este de acum pentru noi o finală, cu atât mai mult acest meci. Campionatul se joacă în continuare, nicio echipă ce şi-a propus promovarea nu a reuşit să se detaşeze. Dacă echipa joacă bine, aşteptăm un rezultat bun. Cei de la Piatra Olt au o echipă bună, dar trebuie să arătăm că noi suntem pe locul doi, loc pe care nu-l putem pierde orice s-ar întâmpla în această etapă”, a declarat directorul sportiv al Minerului Mătăsari, Ion Şolea. Acesta a mai declarat că pentru această partidă, antrenorul Marcel Ploae are câteva indisponibilităţi: “Schinteie şi Ecobici sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, iar Luca, Simion şi Chiriac sunt în continuare accidentaţi şi cred că nu ne vom putea baza pe ei o perioadă mai mare de timp”, a completat Şolea.
În privinţa celuilalt meci cu implicaţii în lupta pentru promovare care se dispută în aceeaşi rundă între Jiul Rovinari şi CSM Slatina, directorul sportiv al Minerului Mătăsari nu a dorit să facă prea multe comentarii preferând să se raporteze doar la ceea ce are de făcut echipa sa: “E greu de spus ce aş aştepta de la meciul dintre Jiul Rovinari şi CSM Slatina. Chiar nu vreau să mă gândesc la acest meci şi la ce rezultat ne convine, vreau să mă gândesc doar la echipa noastră şi la rezultatele noastre”, a încheiat Ion Şolea.
www.sportingorj.ro