RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii mai caută un atacant

/ 4 februarie 2011

Pandurii l-au legitimat pentru acest retur pe Valentin Lemnaru, l-au respins pe Stupic şi recunosc că brazilianul Conrado nu este o soluţie imediată, condiţii în care alături de Apostu, Lemanru şi Voinea ar trebui să mai apară încă un atacant.

Valentin Lemnaru a evoluat în două partide pentru Pandurii în Antalya, însă nu a reuşit mare lucru în cele circa 100 de minute în care a fost trimis pe teren de Grigoraş. Cu toate acestea, oficialii gorjenilor au încredere că acesta se va descătuşa şi va ajuta echipa gorjeană în retur: „E adevărat că deocamdată Lemnaru nu a arătat prea multe, dar e doar de câteva zile cu noi şi sperăm ca el să se acomodeze şi să demonstreze mai multe pe teren. Totuşi, am mai avea nevoie de încă un atacant. Aici sunt sute de jucători, am fost să văd foarte multe meciuri, dar, din păcate, ceea ce se poate lua nu se ridică peste nivelul atacanţilor pe care îi avem deja în lot. Mai căutăm”, a declarat Robert Bălăeţ pentru www.sportingorj.ro. Aceeaşi idee este susţinută şi de Viorel Temelescu: „Ne lipseşte demult un atacant care să marcheze. Cred că îşi dă drumul Lemnaru. Are o problemă la o unghie şi se cam fereşte, dar are execuţii bune. Ne trebuie un atacant care să cupleze cu mijlocaşii. Sunt atacanţi aici la kilogram. Am fost invitaţi să vedem câţiva dar ne-au dezamăgit”, a spus şi managerul general al Pandurilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.