Victorie a celor de la Pandurii II în derby-ul cu Jiul Rovinari
/ 3 decembrie 2010 In Fotbal,Jiul Rovinari,Liga a III-aLa Târgu Jiu, pe o vreme ploiasă şi pe un teren sintetic ce nu a făcut faţă precipitaţiilor căzute în ultima vreme, cortina turului în Liga a III-a a căzut după un derby gorjean în care au fost angrenate Pandurii II şi Jiul Rovinari.
Partida a avut parte de un debut furtunos, oaspeţii reuşind să deschidă scorul după doar trei minute de joc, Fotescu plasând balonul cu latul în poarta lui Bănică în urma unei centrări perfecte a lui Şoşoi. Gazdele au revenit destul de repede din şoc şi, după o perioadă în care a dominat jocul, în minutul 26 Tătaru a adus egalarea profitând de o minge bâlbâită de Voinea şi Şoşoi. Avântul gazdelor a fost tăiat de eliminarea lui Bertea pentru lovirea unui adversar cu cotul, arbitrul întâlnirii eliminându-l pe acesta doar după ce a văzut sânge pe faţa lui Stoian. În finalul primei reprize, Jiul putea să treacă din nou în avantaj, dar Amzucu nu a prins cadrul porţii cu o lovitură de cap după un corner al Jiului.
La reluare, Jiul a intrat mai decisă şi, având un om în plus, a încercat să preia din nou conducerea. Rovinărenii au fost la 11 metri de 1-2, dar Apostol a irosit penaltiul primit de Jiul după faultul comis de Dobroiu în suprafaţa de pedeapsă asupra lui Fotescu în minutul 49. Şocul acestei ratări a fost dublat în scurt timp de eliminarea destul de uşoară a lui Cîrciumaru, care a primit al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu în minutul 52.
Din nou la egalitate numerică, partida a fost una destul de bună, aprig disputată şi cu bune oportunităţi de gol de ambele părţi. Rada, de la Pandurii II, a trimis din lovitură liberă de la 25 de metri, uşor lateral dreapta, peste poarta lui Voinea în minutul 54, în vreme ce Fotescu a şutat peste poartă din situaţie foarte bună de la 13 metri în minutul 58. Introdus de doar câteva minute în teren, Stanciu a executat bine, pe colţul scurt, o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, mingea a fost uşor deviată de un adversar, iar Voinea a fost păcălit de traiectoria balonului, Pandurii II preluând conducerea în minutul 69. Tot târgujienii puteau marca în minutul 72, când Fărcăşanu a pătruns pe partea dreaptă şi, din interiorul careului, a şutat puternic, dar Voinea a evitat golul trei respingând balonul.
A doua înfrângere stagională a celor de la Jiul Rovinari i-a coborât pe elevii lui Cătălin Trofin pe locul patru, asta deşi majoritatea etapelor din acest tur de campionat a fost fie lider, fie între primele trei clasate. Cu toate acestea, rovinărenii sunt în grafic în ceea ce priveşte obiectivul trasat, acela de a termina între primele cinci, Jiul Rovinari fiind şi formaţia cu cel mai bun punctaj în clasamentul adevărului.
Victoria celor de la Pandurii II în ultimul meci al turului a salvat într-un fel evoluţiile mai puţin convingătoare din prima parte a campionatului, echipa a doua a Pandurilor având rezultate contradictorii, contabilizând atât rezultate bune, cât şi înfrângeri dureroase la adversari inferiori precum Triumf Bârca sau Vişina Nouă, singura scuză a acestor rezultate fiind alinierea unei formaţii cu foarte mulţi jucători sub 21 de ani.
În celelalte două partide în care au fost implicate echipe gorjene în seria a IV-a a Ligii a III-a, Minerul Motru a pierdut pe teren propriu, scor 2-4, în faţa celor de la FC Drobeta Turnu Severin, iar Minerul Mătăsari a câştigat cu 1-0 pe teren propriu în faţa celor de la Dunărea Turris Turnu Măgurele.
Pandurii II Târgu Jiu – Jiul Rovinari 2-1 (1-1)
Teren sintetic, Târgu Jiu, spectatori 200
Au marcat: Minciună (min. 26), Stanciu (min. 69) / Fotescu (min. 3)
Pandurii II: Bănică – Dobroiu (min. 50 Minciună), Tătaru, Rada, I. Constantin (min. 62 Stanciu) – Pleaşcă, Bertea, Bugiu (min. 58 Poiană), Nicoloff – Siminic (min. 90 Găman), Fărcăşanu. Antrenor: Gabi Zahiu.
Jiul Rovinari: Voinea – Traşcă, Cîrciumaru, Amzucu, Trofin – Tudorache, Apostol (min. 60 R. Rădoi), Stoian, Vulpe – Fotescu (min. 65 Meliţă), Şoşoi (min. 70 Văcaru). Antrenori: Cătălin Trofin şi Gabi Răscol.
Cartonaşe roşii: Bertea (min. 36) / Cîrciumaru (min. 52)
www.sportingorj.ro