RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Vasile Stângă: „Simt că putem să câştigăm la Reşiţa”

/ 23 noiembrie 2010

Tehnicianul Energiei este optimist înaintea partidei din deplasare cu UCM Reşiţa şi spune că nu simte nicio presiune suplimentară din partea conducerii.

„Nu este nicio presiune sau ultimatum. Cine a zis? Eu nu am auzit de aşa ceva. În faţă nu mi-a spus nimeni nimic şi nu cred că sunt adevărate atâta timp cât nu mi s-a spus mie ceva. Am vorbit cu conducerea şi le-am spus că vreau să câştigăm acolo şi simt că putem”, a declarat Vasile Stângă.

Pentru meciul cu UCM Reşiţa, Vasile Stângă nu se va putea baza în proporţie de 99% pe serviciile lui Dan Savenco. Acesta a fost eliminat la partida cu Ştiinţa Dedeman Bacău, iar cazul său urma să fie judecat astăzi. Cum Savenco este recidivist, el revenind de doar două meciuri după o suspendare de patru etape primită pentru lovirea adversarului în partida cu Dinamo Braşov, pivotul Energiei nu poate scăpa fără a fi suspendat, conducerea clubului gorjean aşteptându-se chiar la o suspendare destul de aspră şi o amendă substanţială.

Vasile Stângă admite că partida va fi una dificilă, însă reprezintă în acelaşi timp şi o şansă de reabilitare pentru echipa sa: „Această partidă vine într-un moment prost pentru noi, este adevărat… Şi cred că meciul cu Reşiţa a venit prea repede, credeam că se joacă mai târziu, dar asta e acum. Sper totuşi ca jucătorii să realizeze că este un moment al adevărului pentru ei, aici se va vedea dacă suntem sau nu capabili să fin acolo în faţă, jucând cu o echipă puternică”, a mai spus antrenorul Energiei.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.