RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Vasile Stângă anunţă un campionat echilibrat

/ 2 septembrie 2010

Antrenorul Vasile Stângă vede o luptă interesantă în noul campionat pentru poziţiile fruntaşe.

Tehnicianul Energiei spune că HCM Constanţa şi UCM Reşiţa rămân cele mai importante candidate la titlu, dar surprize pot să mai apară: „Multe echipele şi-au propus obiective de performanţă şi de aceea o să vedeţi meciuri încrâncenate, de luptă”, a declarat Vasile Stângă. Acesta plasează şi Energia printre favorite, însă precizează că în drumul echipei gorjene spre marea performanţă trebuie avute în vedere mai multe aspecte: „La noi totul va depinde de starea de spirit, de formă, de cunoaşterea adversarului, de cât de montaţi vom fi. Ca şi lot sau valoare, ne batem cu Bacăul, cu Odorheiul”.

Tot Vasile Stângă spune că prima etapă va aduce şi prima mare surpriză a campionatului: „Odorheiul este o echipă ce s-a întărit foare mult odată cu venirea centrului dar şi a pivotului naţionalei Macedoniei, plus Dimache de la Constanţa. Aşa că o să vedeţi prima surpriză de campionat, când Odorheiul va bate în prima etapă pe Reşiţa”, a comentat antrenorul Energiei, care spune că primul examen cu adevărat important pentru echipa sa va fi cel susţinut la Târgu Jiu în runda a treia, cu Bucovina Suceava.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.