Francezul Nasser Menassel este nemulţumit în ultima vreme considerându-se nedreptăţit după ce şi-a pierdut locul de titular în echipa Pandurilor odată cu venirea lui Grigoraş pe banca gorjenilor.
Antrenorul Pandurilor spune că mijlocaşul nu este deloc nedreptăţit, însă se află în urmă cu pregătirea după accidentările suferite în acest sezon:
Grigoras – Menassel
Menassel a fost titular în nouă partide din acest campionat, a fost nelipsit din primul unsprezece al Pandurilor în primele şapte etape după care, accidentat în meciul cu Universitatea Craiova, a absentat două partide. Francezul a revenit în partida cu Astra Ploieşti, dar accidentarea a recidivat, iar de atunci Menassel n-a mai prins decât o repriză în meciul din Cupa României Timişoreana cu Universitatea Craiova.
www.sportingorj.ro