RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii s-au despărţit cu un eşec de „Municipal”-ul târgujian

/ 29 octombrie 2010

Meciul cu Universitatea Craiova din Cupa României Timişoreana a fost ultimul jucat de Pandurii la Târgu Jiu pentru o perioadă de aproape un an, echipa urmând a evolua la Drobeta Turnu Severin meciurile de pe teren propriu pe perioada în care suprafaţa de joc de pe „Municipal” va fi refăcută.

Antrenorul Petre Grigoraş n-a fost supărat atât pentru necalificarea echipei în faza următoare a Cupei României, această competiţie fiind trecută în plan secund datorită situaţiei precare din clasamentul Ligii I, cât pentru faptul că echipa a pierdut la ultimul joc la Târgu Jiu: „Îmi pare rău dintr-un singur punct de vedere, că a fost ultima reprezentaţie pe propriul teren şi încheiată cu înfrângere, dar aţi văzut starea terenului este una jalnică şi trebuia să se ia această hotărâre chiar dacă este riscant. Fotbalul adevărat nu se juca pe astfel de teren şi el va fi din ce în ce mai prost. Şi aşa condiţiile de antrenament sunt la fel de proaste, terenurile sunt la fel de grele, măcar cei care au luat hotărârea asta să vor şi apuca de treabă, iar de la anul Pandurii să aibă un stadion şi un teren de divizia A”, a declarat Petre Grigoraş. Acesta consideră un handicap faptul că echipa va fi văduvită de suportul propriilor susţinători, dar spune că este un risc asumat în ideea de a avea în curând un teren care să ajute mai mult echipa: „Este clar că este un handicap. Indiferent de condiţii, acasă ai un atuu, un sprijin moral, un sprijin din partea publicului. Că sunt mulţi, că sunt puţini, sunt ai tăi”, a concluzionat Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.