RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Selecţionata Under 16 a Gorjului a debutat cu dreptul

/ 23 septembrie 2010

Formată în această vară, selecţionata under 16 a judeţului Gorj a fost repartizată în grupa a IV-a a Campionatului interjudeţean under 16, a debutat în această competiţie cu o victorie în faţa echipei similare a Doljului.


În perioada de pregătire, elevii antrenaţi de Sergiu Găman, Cristi Popescu şi Ion Rădulescu au învins grupa de juniori 1994 a Pandurilor cu scorul de 3-1(1-1), după care au urmat două duble întâlniri cu selecţionatele judeţelor Alba şi Hunedoara. Gorjul under 16 a învins pe teren propriu Alba cu scorul de 4-2 (2-0) şi în deplasare cu 3-0 (0-0), în vreme ce în compania Hunedoarei a obţinut o victorie în deplasare cu scorul de 1-0 (1-0) şi un rezultat de egalitate, 0-0, pe teren propriu.

“Rulăm în această echipă cei mai buni tineri jucători sub 16 ani din întreg judeţul. Am organizat selecţii la Stăneşti şi Drăguţeşti. Vrem să mulţumim primarului din Stăneşti şi domnului Dan Dumbravă pentru sprijinul acordat, noi efectuând toate antrenamentele pe terenul din Stăneşti, pentru această selecţionată fiind programate săptămânal câte două antrenamente, unul vinerea şi unul sâmbăta, înaintea jocului oficial de duminică”, a declarat Seriu Găman pentru www.sportingorj.ro.

În primul meci oficial, Selecţionata Gorjului a învins Doljul cu 2-0 (2-0), ambele goluri fiind înscrise de Bogdan Dănăricu. În aceeaşi etapă, în seria a IV-a, Teleormanul a cedat acasă cu 2-4 în faţa Argeşului, în vreme ce Vâlcea a învins cu 2-1 Oltul.

Duminică, de la ora 11:00, Gorjul under 16 va juca la Rovinari, acolo unde-şi dispută toate meciurile de pe teren propriu, în compania selecţionatei judeţului Vâlcea, o etapă în care mai sunt programate meciurile Dolj – Argeş şi Olt – Teleorman.

Pentru meciul cu Vâlcea, antrenorul Sergiu Găman i-a convocat pe portarii Novabilschi, Crânguş şi Deaconu şi jucătorii de câmp Gruescu, Schinteie, Pîrvulescu, Negrescu, Leonard Popescu, Mălăescu, Turcu, Moroşanu, Dănăricu, Paralescu, Cocină, Piţian, Munteanu, Velea, Robert Popescu, Groza, Ungureanu, Docheanu, Gurică şi Şendroiu.

În prima fază se va juca în grupe după sistemul fiecare cu fiecare tur-retur, iar primele trei clasate vor accede în faza a doua a competiţiei, şi ea programată în sistem de grupe zonale cu meciuri tur-retur.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.