LIGA A IV-a Umbro / Favorită la promovare, Ştiinţa Turceni a fost învinsă la Stăneşti
/ 13 septembrie 2010 In Fotbal,Liga a IV-aEtapa a IV-a a Ligii a IV-a Umbro n-a fost una lipsită de surprize. Una dintre favoritele luptei pentru promovare, alături de Ralbex Turcineşti, Ştiinţa Turceni a pierdut meciul susţinut în deplasare în compania celor de la Dinamo Inter Stăneşti, iar nou promovata Ştiinţa Peştişani a făcut instrucţie cu Vulturii Fărcăşeşti.
Surprinzătoare este şi victoria celor de la Avântul Baia de Fier, care şi-a trecut astfel în cont primele puncte din actuala stagiune, echipa din Baia de Fier câştigând în deplasare la Dumbrava Câlnic, o echipă ce pare mult mai închegată decât cea de anul trecut.
Energetica Tismana şi-a respectat statutul de lider şi a învins în deplasare cu 4-2 pe Ştiinţa Ceplea rămânând singura echipă din campionatul judeţean care a acumulat maximum de puncte după patru etape.
Iată rezultatele complete ale maciurilor etapei a IV-a din Liga a IV-a Umbro: Ştiinţa Ceplea – Energetica Tismana 2-4, Ştiinţa Peştişani – Vulturii Fărcăşeşti 8-0, Unirea Cruşeţ – Ralbex Turcineşti 1-2, Dinamo Inter Stăneşti – Ştiinţa Turceni 1-0, Minerul II Mătăsari – Petrolul Stoina 5-1, Dumbrava Câlnic – Avântul Baia de Fier 1-3, Flacăra Roşia de Amaradia – Parângul Sadu 6-1, Internaţional Băleşti – Viitorul Negomir 0-0.
www.sportingorj.ro