RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Suspansul continuă

/ 8 septembrie 2010

Programarea Pandurilor în etapa a VII-a a Ligii I nu este deloc sigură nici după judecata de miercuri a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Judecarea cazului a fost amânată marţi pentru miercuri, iar decizia luată de comisia ligii nu a fost favorabilă Pandurilor fiindu-le respinsă cererea înaintată pentru revizuirea unor hotărâri luate împotriva clubului gorjean în cazul „Ilie Iordache”.

Decizia defavorabilă Pandurilor duce la neprogramarea echipei pentru meciul din runda a VII-a, când la Târgu Jiu ar trebui să vină Universitatea Craiova. Derby-ul Olteniei are totuşi şanse de a se disputa, asta doar în cazul în care recursul pe care-l cor înainta va fi judecat în regim de urgenţă şi vor avea câştig de cauză: „Nu suntem de acord cu această hotărâre şi în această seară vom şi declara recurs împotriva acestei decizii care a respins cererea de revizuire. Suntem surprinşi în mod neplăcut de motivarea hotărârii făcută de CSL şi o vom ataca imediat. Comisiei de Recurs îi revine o responsabilitate uriaşă în soluţionarea acestui litigiu pentru că poate îndrepta deciziile greşite care s-au luat în ultima vreme împotriva clubului Pandurii”, a declarat Daniel Băloi, secretarul general al Pandurilor, pentru site-ul oficial al grupării gorjene.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.