RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ziua Pandurilor la Comisia pentru soluţionarea litigiilor a LPF

/ 7 septembrie 2010

Pandurii au nu mai puţin de cinci dosare pe rol în şedinţa  Comisiei pentru soluţionarea litigiilor a Ligii Profesioniste de Fotbal dintr-un total de 15 cauze ce vor fi judecate astăzi.

Două dintre ele sunt îndreptate de Pandurii împotriva celor de la Dinamo. Primul caz „Pandurii vs. Dinamo” este acela în care gruparea gorjeană cere Comisiei de soluţionare a litigiilor revizuirea unei hotărâri conform căreia Pandurii au fost consideraţi buni de plată în cazul „Ilie Iordache”. Tot de acest caz este legat şi al doilea dosar ce se judecă astăzi între cele două grupări, dosar prin care Pandurii urmăresc returnarea banilor deja intraţi în conturile dinamoviste în urma hotărârii mai sus menţionate.

Pandurii mai cer astăzi şi încetarea contractului cu atacantul Youssouf Kamara, dar şi returnarea unei sume de bani încasată de ivorian la Pandurii.

Pandurii se află şi de partea cealaltă la această şedinţă a comisiei, în sensul în care doi jucători aflaţi încă sub contract cu gorjenii solicită încetarea înţelegerilor, dar au şi pretenţii financiare. Cei doi jucători sunt mijlocaşul Ionuţ Stancu şi atacantul Cosmin Tilincă.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.