Condescu despre licenţiere: „Nu înţeleg de ce atâta secretomanie în jurul acestui anunţ”
/ 31 mai 2010 In PanduriiVerdictul dat de Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal în problema licenţierii cluburilor din Liga I pentru sezonul 2010-2011 nu a reprezentat o surpriză pentru preşedintele Pandurilor, Marin Condescu.
Oficialul clubului târgujian spune că se obişnuise cu ideea de a fi pierdut locul în liga I în meciurile jucate pe teren în sezonul trecut, însă n-a priceput de ce anunţul cu privire la licenţiere a fost amânat o săptămână în condiţiile în care singurele echipe care au întâmpinat probleme în aprobarea dosarelor au încheiat sezonul sub linia retrogradării: „Nu înţeleg de ce a trebuit să fie atâta secretomanie în jurul acestui anunţ. Dacă tot au obţinut toate echipele din Liga I licenţa de ce trebuia să fie secret că cele două aveau probleme pentru că oricum nu le mai afecta pentru că au retrogradat”, a declarat Condescu.
www.sportingorj.ro