RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Juniorii A de la CFR Cluj au câştigat meritat Turneul de zonă de la Târgu Jiu

/ 27 mai 2010

Tinerii jucători de la CFR Cluj n-au lăsat nicio şansă Pandurilor de a accede în semifinalele Campionatului Naţional al juniorilor republicani A, ardelenii impunându-se clar, cu scorul de 3-0.

Partida a început cum nu se poate mai rău pentru elevii lui Pădureanu, CFR Cluj dând prima lovitură încă din minutul 2 prim Imbuzan. Negruţ a dus scorul la 2-0 în minutul 25 la o fază la care apărarea Pandurilor a fost visătoare. Defensiva i-a mai trădat o dată pe gorjeni şi în repriza secundă, în minutul 50 Roşu a scăpat singur şi l-a executat cu o elegantă scăriţă pe Muja. După ce s-a ajuns la scorul de 3-0, oaspeţii au redus din turaţie, iar Pandurii au forţat măcar golul de onoare, însă atacurile au fost sterile, fără orizont.

Clujenii au câştigat astfel pe merit turneul obţinând trei victorii din tot atâtea partide, locul secund fiind obşinut de Unirea Alba Iulia, învingătoare în ultima etapă cu 2-1 în faţa celor de la FC Timişoara. CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional al Junirilor republicani A, acolo unde vor da piept cu cei de la Viitorul Constanţa.

CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu 3-0 (2-0)
Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 400

Au marcat: Imbuzan (min. 2), Negruţ (min. 25), Roşu (min. 50)

CFR Cluj: Tiut – Creţu, Andronic, Mocan, Almăşan – Boier, Tothăzan, Imbuzan, Roşu – Negruţ, Vodă. Antrenor: Vasile Gheorghe. Rezerve: Budai, Moiş, Rus, Mureşan, Pap-Deac, Bucur.

Pandurii: Muja – Drăgoi, Dragoteanu, Inclănzan, I. Constantin – Ştefan, Petrache, Toader, Săulescu – Voinea, Brandibur. Antrenor: Eugen Pădureanu. Rezerve: Ologeanu, David, Lingurici, Frăţilescu, Roşianu, Văduva, Unguru.

**************************************

Unirea Alba Iulia – FC Timişoara 2-1
Teren III, Complex „Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 50

Unirea: Ignat – Lupşan, Ivaşcu, Olalău, Giurgiu – Cotolan, Tănase, Ilie, Stanciu – Croitoru, Himcinschi. Antrenor:Ioan Popa. Rezerve: Cotora, Dida, Contor, Bretoiu, Mercurean, Vezan, Uleşan.

FC Timişoara: Ostafie – Galbau, Mureşan, Jude, Sorescu – Belciu, Dudaş, Toma, Silaghi – Vişan, Nicula. Antrenor: Viorel Vişan. Rezerve: Mariş, Paşca, Samfescu, Moica.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.