Cel mai bun atacant din Liga I în acest retur de campionat, jucătorul Gloriei Bistriţa Ribeiro Moraes, i-a atras atenţia şi antrenorului Pandurilor, Sorin Cârţu.
Tehnicianul echipei gorjene va avea de anihilat pofta de gol arătată de brazilianul, trecut şi pe la Santos, ajuns acum în ograda Gloriei Bistriţa. Cârţu spune că vremurile apărării om la om au apus, aşa că nu va însărcina un apărător anume pentru a-l marca strâns pe vârful bistriţenilor, zona fiind aceea care va trebui să-l ţină pe acesta departe de poartă şi de gol. „Lui Moraes îi dăm atenţie, e un jucător în mare formă care a făcut o impresie bună în retur. Îmi place, e interesant, ştie foarte bine cu mingea, şutează bine cu ambele picioare, are viteză şi tehnică. E peste media atacanţilor din România. Are un feeling pentru gol, are şi reuşite cum a fost cu Dinamo când a băgat mingea în poarta goală, dar e greu să te afli acolo unde trebuie”, a declarat Cârţu despre atacantul care a înscris de opt ori în acest retur de campionat pentru trupa lui Şumudică.
În ciuda faptului că oficialii bistriţeni speră ca la finele sezonului să-l vândă pe atacant cu o sumă record, Cârţu este de părere că fotbalul românesc nu poate vinde la ora actuală la preţurile vehiculate: “E un atacant bun în România, dar nu de sumele care se vehiculează sau de suma de reziliere. Din punctul meu de vedere nimeni din România nu face două milioane de euro”, a mai spus Sorin Cârţu.
www.sportingorj.ro