RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie la Gladiator şi vacanţă pentru Energia Rovinari

/ 22 aprilie 2010

Energia Rovinari a câştigat cu 96-90 în deplasare în faţa celor de la Gladiator Cluj Napoca în meciul trei al primului tur din play-out şi, cu scorul general de 3-0, a trimis echipa clujeană în turul secund, acolo unde va încerca să scape de la retrogradare.

Partida a fost una destul de echilibrată, după un prim sfert câştigat de Energia următoarele două au fost împărţite de cele două echipe, fiecare câştigând la câte 11 puncte. Sfertul patru a fost aproape de oferirea surprizei de a se juca şi meciul patru. Gladiator, impulsionată de Dawson, care a marcat în acest meci 52 de puncte, a fost la un punct în spatele Energiei cu două minute înainte de final şi la două puncte atunci când mai erau de jucat doar 21 de secunde.

Dincolo de notabila performanţă a lui Dawson, Barber a fost foarte aproape de un dublu double-double marcând 22 de puncte şi realizând 18 recuperări. Troupe a fost şi el aproape de double-double cu 30 de puncte, 8 recuperări şi 9 pase decisive.

Odată cu acest meci, sezonul 2009-2010 s-a încheiat pentru Energia Rovinari, care va încheia campionatul pe locul 10, asta dacă nu se va întâmpla o surpriză în confruntarea dintre CSM Oradea şi SCM U Craiova, în cazul în care craiovenii vor câştiga, Energia urmând a termina campionatul un loc mai sus, pe poziţia a noua.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.