RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Cârţu le cere arbitrilor să nu influenţeze lupta pentru evitarea retrogradării

/ 22 martie 2010

Antrenor fără prea mare trecere în faţa arbitrilor, care l-au trimis în tribune mai mult decât pe oricare altul dintre tehnicienii din Liga I, Sorin Cârţu le-a cerut cavalerilor fluierului la finalul meciului dintre CFR Cluj şi Pandurii să nu influenţeze prin deciziile lor lupta pentru evitarea retrogradării.

Fără a pune înfrângerea echipei sale pe seama deciziilor eronate ale arbitrilor, lucru pe care a şi dorit să-l menţioneze, Sorin Cârţu a dat câteva exemple de decizii prin care echipa sa a fost dezavantajată la Cluj: „Mă gândesc la cotul dat de Edimar lui Tiago. Era o lovitură de roşu, nicidecum de galben. Cornerul din care s-a dat golul cu care am pierdut trebuia să fie fault la portar. Stanca a fost atacat periculos în perimetrul de 6 metri. Ar mai fi şi un al doilea galben pe care trebuia să-l primească Bud în momentul în care a tras după fluierul arbitrului. Susţin asta având şi exemplul lui Grecu, care la Piteşti a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu în situaţie similară. În că o dată o spun, arbitrajul n-a fost determinant în înfrângerea noastră, dar aş vrea ca pe viitor, pentru că urmează 11 etape încinse, arbitrii să fie mai atenţi şi să încerce să nu încline balanţa într-o parte sau alta”, a declarat antrenorul Pandurilor după înfrângerea echipei gorjene la Cluj, înfrângere în urma căreia Pandurii au coborât în clasament până pe locul 16.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.