Vasile Stângă vrea să profite de oboseala acumulată de constănţeni după deplasarea de la Szeged şi să producă surpriza învingând la Constanţa în restanţa de joi cu HCM.
Tehnicianul Energiei spune că această puază destul de lungă a prins bine echipei sale care s-a pus pe picioare după accidentările pe care jucătorii săi le-au suferit la începutul acestui retur: “Într-un fel ne-a prins bine această pauză pentru că jucătorii cu probleme medicale s-au refăcut. Giotoiu nu mai are probleme, la fel şi Florea, care mai resimte ceva dureri, dar nu se pune problema să nu joace. Şi Kukrika este acum refăcut complet după problemele de la mână, iar Simovic a început deja să se antreneze fără bandaj la degetul pe care l-a avut fisurat. Doar Enache mai are probleme medicale. La el a fost vorba de o entorsă destul de urâtă. Din păcate el este predispus la astfel de accidentări…”, a declarat Vasile Stângă. Acesta spune că la Constanţa va deplasa întregul lot, chiar dacă nu toţi vor fi înscrişi pe foaia de joc: “Mergem toţi la Constanţa, suferim toţi, obosim toţi şi sper să ne şi bucurăm toţi la finalul jocului, asta chiar dacă cei de la HCM şi-au făcut un obiectiv din a ne învinge. Au o ambiţie specială când se întâlnesc cu noi, asta şi pentru că suntem singura echipă care i-a învins în acest sezon”, a completat Vasile Stângă.
Partida restantă dintre HCM Constanţa şi Energia Pandurii se va disputa joi, cu începere de la ora 18:00 şi contează pentru etapa a XIX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
www.sportingorj.ro
In loc sa fim asa optimisti ca putem produce surpriza la constanta, mai bine ne-am pregati pt meciul cu Steaua care este mult mai important!
Mi se pare corect.Sper sa batem pe Steaua.In rest,pentru meciul de la Constanta,nu pot decit sa sper intr-o surpriza dar cred ca orice infringere la mai putin de 5 goluri e ca si o victorie( morala 😉 )