RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii au primit dreptul de a juca în Liga I

/ 19 februarie 2010

Secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, a fost în această dimineaţă la sediul LPF din Bucureşti pentru rezolva problema programării echipei gorjene la meciul cu Astra Ploieşti din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I.

Daniel Băloi a declarat pentru www.sportingorj.ro că meciul se va disputa: „Vreau, în primul rând, să ne liniştim suporterii. Ei trebuie să ştie că meciul se va juca şi că noi îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion pentru că avem mare nevoie de ajutorul lor. Va fi un meci foarte greu, iar victoria noastră la acest meci este foarte importantă, aşa că le cerem să fie alături de noi în tribune chiar dacă vremea nu va fi prea bună”, a concluzionat secretarul general al Pandurilor după vizita făcută la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Daniel Băloi a prezentat Ligii documentele prin care se face dovada plăţii datoriei avute faţă de firma de impresariat, arătând că plata acestora s-a făcut chiar înainte de momentul în care aceasta a reclamat clubul gorjean la LPF, însă Pandurii nu au plătit şi susţin în continuare că nu vor plăti penalităţile stabilite de firma de impresariat după ce aceasta a modificat unilateral contractul menţionând pe acesta o dată pentru plata serviciilor efectuate.

Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Astra Ploieşti se va juca aşa cum era stabilit în ţintarul iniţial, duminică se la ora 16:00, pe stadionul “Municipal” din Târgu Jiu, partida urmând a fi tramsmisă în direct pe GSP TV.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.