Pandurii joacă astăzi un meci amical cu Minerul Mătăsari, acest joc fiind ultimul înaintea plecării în Antalya, acolo unde trupa lui Liviu Ciobotariu mai are programate alte cinci partide de verificare.
Fotbaliştii de la Pandurii vor coborî în această dimineaţă de la Rânca, acolo unde au efectuat un scurt stagiu de pregătire montană, iar la ora 12:00 vor juca în compania celor de la Minerul Mătăsari pe terenul sintetic din cadrul Complexului „Municipal” din Târgu Jiu. „Ştiu că va fi foarte greu pentru toţi jucătorii, fiind o perioadă de cinci zile în care nu au atins mai deloc mingea. Nu mă aştept la foarte multe de la acest joc însă am preferat să ies cu un meci amical mai mult pentru plăcerea lor, pentru că după cinci zile cu câte două antrenamente fizice pe zi, le prinde bine un joc amical”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul Pandurilor temându-se însă ca planurile sale să nu fie date peste cap de ninsoarea căzută aproape permanent la Târgu Jiu în ultimele 24 de ore.