Energia Rovinari a câştigat fără probleme meciul cu Poli Iaşi din runda a treia a Divizie A de baschet masculin, trupa lui Slobodan Nikolic impunându-se cu scorul de 84-60 (18-15, 28-19, 24-17, 14-9) într-o partidă în care spectatorii au avut parte şi de spectacol.
După victoria smulsă în prelungiri în deplasare în faţa celor de la CSM Bucureşti, Energia pornea mare favorită în confruntarea cu moldovenii, însă aceştia au venit la Târgu Jiu şi cu stranierii grevişti din prima rundă, iar sfertul inaugural a fost unul destul de echilibrat, abia pe final gazdele reuşind să preia conducerea câştigând primul sfert cu 18-15. Sfertul secund a fost o demonstraţie de precizie la aruncările de la distanţă dată de jucătorii Energiei, Mocanu şi Lupusavei, de câte două ori, şi Nikolic, o dată, ridicând sala în picioare după reuşitele lor de trei puncte, la pauza mare intrându-se la cabine cu un avantaj liniştitor, scor 46-34.
Repriza secundă n-a avut istoric, Energia s-a detaşat constant pe tabelă şi a ajuns să conducă la peste 20 de puncte un adversar care în mod evident a pierdut contactul cu jocul îndeosebi din punct de vedere fizic. Ultimele 10 minute au avut o desfăurare aparte, după ce oaspeţii au petrecut aproape şaote minute fără să înscrie niciun punct, în ultimele 180 de secunde s-a declanşat spectacolul total. Oluic a ridicat primul sala cu un salt aproape de la linia de fault încheiat cu un slam dunk spectaculos pentru ca apoi Amarghioalei, din acest sezon jucător al moldovenilor, să înscrie un coş de trei puncte în aplauzele suporterilor gorjeni. A venit apoi rândul Energiei la spectacol şi Căpuşan, după ce a marcat o aruncare liberă, a ratat-o intenţionat pe cea de-a doua pentru a-i oferi şansa lui Darby de a înscrie un nou slam dunk de senzaţie. Chiar dacă ultima reprezentaţie a dat-o Amarghioalei, care a mai înscris un coş de trei puncte, toată lumea a plecat mulţumită de la sală, mai puţin singurii jucători nefolosiţi în acest meci, Alionescu şi Bratoloveanu, precum şi susţinătorii lor din tribune.
Energia Rovinari – Politehnica Iaşi 84-60 (18-15, 28-19, 24-17, 14-9)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 750
Energia: Troupe (7), Bigus (7), Căpuşan (19), Darby (18), Nikolic (10), Mocanu (11), Lupusavei (8), Oluic (4), Bratoloveanu, Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
Poli Iaşi: Marinkovic (2), Huludeţ (4), Hurjui, Amarghioalei (6), Muscalu (5), Radmanovac (4), Bubanja (11), Nicolae (7), Dawson (11), Tasic (10). Antrenor: Costel Moscalu.
Arbitri: Fabiana Martinescu Niţu, Adrian Habor, Vlad Potra.
www.sportingorj.ro
Daca se poate sa pui si filmulete ar fi super bine…doar fazele spectacol daca le-ai pune ar fi bine…o sugestie…asta pt cine nu poate sa ajunga la meciurile energiei…