Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat calendarul etapei a XX-a, etapă în care Pandurii Târgu Jiu vor evolua pe teren propriu în compania celor de la Universitatea Craiova.
Conform programului stabilit de LPF împreună cu televiziunile, Pandurii va juca meciul cu Universitatea Craiova luni seara, pe 8 martie, cu începere de la ora 20:00.
Secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, spune că pare o programare favorabilă echipei gorjene, însă depinde şi de cum vor fi programaţi în etapa viitoare: “La prima vedere putem spune că este o programare bună, până luni având suficient timp de refacere după deplasarea de la Vaslui, însă pentru a spune dacă aceasta este sau nu cu adevărat bună pentru noi, trebuie să aşteptăm programul rundei următoare pentru că dacă vom fi nevoiţi să jucăm apoi vineri în deplasare cu Internaţional Curtea de Argeş nu va fi prea bine pentru noi”, a comentat Băloi programul rundei cu numărul 20.
Etapa va fi deschisă vineri cu meciul dintre Rapid şi FC Timişoara, partida urmând a fi televizată în direct de Antena 1 de la ora 20:30, în vreme ce derby-ul etapei, Unirea Urziceni – Steaua Bucureşti, se va juca duminică, de la ora 20:30, şi va fi transmisă de Digisport.
www.sportingorj.ro