Începând cu sezonul 2015/2016 o nouă competiție intercluburi își va face apariția în Europa, sub egida și numele FIBA Europe, care va înlocui întrecerea FIBA EuroChallange.
Această nouă competiție reprezintă o atracție mult mai mare pentru cluburile participante, odată cu sistemul de premiere care va exista. Numeroase formații deja consacrate în baschetul de pe ”bătrânul continent” s-au înscris, printre acestea numărându-se și echipele românești, Energia Târgu Jiu (locul 3 în Liga Națională și EuroChallange – sezonul 2014/2015) și BC Timișoara (câștigătoarea Cupei României, în aceeași ediție).
Termenul limită destinat înscrierii s-a prelungit de pe 24 iulie până mâine, 30 iulie, dorindu-se un număr de cel puțin 64 de cluburi la start. Până la această oră, 59 de echipe au garantat participarea în FIBA Europe, fiind prezentate pe site-ul forului continental, după cum urmează: AEK Atena (Grecia), Antwerp Giants (Belgia), ASVEL Lyon (Franța), Bakken Bears (Danemarca), BC Astana (Kazahkstan), Cibona Zagreb (Croația), Enisey Krasnoyarsk (Rusia), Kalev/Cramo (Estonia), BC Siauliai (Lituania), BC Timișoara (România), BK Ventspils (Letonia), Boras Basket (Suedia), CEZ Nymburk (Cehia), Donar Groningen (Olanda), Elan Chalon (Belgia), Energia Târgu-Jiu (România), ETHA (Cipru), Falco Szonbathely (Ungaria), FC Porto (Portugalia), Cantu (Italia), Fraport Skyliners (Germania), Helios Domzale (Slovenia), Hibernians (Malta), Inter Bratislava (Slovacia), Khimik Yuzhny (Rusia), Kormend (Ungaria), Krka Novo Mesto (Slovenia), KTP Basket (Finlanda), Kumanono (Macedonia), Lietkabelis (Litunaia), Benfica Lisabona (Portugalia), Lukoil Academic (Bulgaria), Maccabi Haifa (Israel), Gussing Knights (Austria), Mons Hainaut (Belgia), Pieno Zvaigzdes (Lituania), Prienai (Lituania), Rieker, Rilski Sportist (Bulgaria), Rosa Radom (Polonia), Gaziantep (Turcia), Sigal Prishtina (Kosovo), Slask Wrocklaw (Polonia), Sodertalje (Suedia), Sopron (Ungaria), Den Bosch (Olanda), Tajfun (Slovenia), Tartu Rock (Estonia), Telenet Oostende (Belgia), TLU/Kalev (Estonia), Tsmiko Minsk (Belarus), Turk Telekom Ankara (Turcia), PGE Turow (Polonia), Juventus Utenos (Lituania), Varese (Italia), Zlatorog Lasko (Slovenia), ZZ Leiden (Olanda).
Tragerea la sorți a fazelor preliminare și a grupelor va avea loc pe 4 august, la Berlin Munchen.
Exclusiv ?! Eu zic ca stiai inaintea celor de la FIBA.