Energia Târgu Jiu încearcă astăzi să cucerească Trabzon-ul, în drumul către trofeul suprem al FIBA EuroChallange.
Cel mai frumos și dulce drum parcurs de Energia Târgu Jiu din 2002, anul înființării, se apropie de punctul final. Ziua de 24 aprilie 2015 va rămâne, cu siguranță, în „mintea” baschetului românesc, ca fiind ziua în care acesta a dat prima echipă în Final-Four-ul competiției FIBA EuroChallange. Gorjenii și-au făcut loc, eliminând, rând pe rând, nume sonore ale sportului cu mingea la coș din Europa. Poate nu cele mai sonore, dar impresionante raportat la nivelul campionatului din țara noastră. Alături de Asesoft Ploiești, Energia a ținut steagul sus, iar astăzi are șansa să-și treacă o nouă cucerire în palmares, Turcia. Mai exact orașul Trabzon, care a obținut găzduirea Turneului Final în stagiunea 2014/2015. În semifinale, oltenii nu vor avea de învins doar Trabzonspor Medical Park, ci 7500 de spectatori, gata să facă orice pentru ca trofeul să rămână în „Țara Semilunei”.
„Când am început competiția, Final Four era doar un vis, dar credeam în noi înșine. Sunt foarte fericit pentru jucătorii mei, merită să fie aici. Respectăm jucătorii și antrenorii echipei Trabzonspor, dar vrem să păstrăm visul nostru în viață încă 3 zile.” – Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu
„Această competiție este mai bună și mai bună în fiecare an. Toți merităm să fim aici. Pentru că jucăm acasă poate fi un avantaj și un dezavantaj în același timp. Vom juca în fața mulțimii, dar aceasta nu înscrie puncte. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, iar baschetul poate să fie simplu dacă este jucat corect.” – Nenad Markovic, antrenor Trabzonspor Medical Park.
Prima semifinală din Turcia va debuta la ora 16:30, între JSF Nanterre (Franța) și Fraport Skyliners (Germania), iar la ora 19:00 vor intra în scenă compatrioții noștri, împotriva celor de la TS Medical Park. În România, Final-Four nu va fi transmis, dar acesta va putea fi urmărit pe pagina oficială de Youtube a FIBA Europe.