Trupa lui Grigoraş caută a doua victorie din acest sezon, în faţa unui adversar redutabil, Petrolul Ploieşti.
După un început slab de sezon, cu trei puncte obţinute din 15 posibile, Pandurii Târgu Jiu a reuşit să spargă gheaţa la Mediaş, dobândind prima victorie, abia în etapa a VI-a a Ligii 1. Odată cu pauza prilejuită de confruntarea naţionalei în Grecia şi succesul parafat pe terenul lui Gaz Metan, scor 2-0, gorjenii speră în startul unei serii de rezultate pozitive, în ciuda adversarilor din următoarele etape, Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu, două dintre formaţiile puternice ale campionatului actual şi cu pretenţii la titlul de campioană.
În ceea ce-i priveşte pe prahoveni, aceştia au sosit la Târgu Jiu după eliminarea din playoff-ul Europa League, dar şi fără câţiva jucători din 11-le de bază, asptecte ce pot constitui un avantaj pentru băieţii lui Petre Grigoraş. Chiar dacă vedeta „lupilor”, Adrian Mutu, şi israelianul Toto Tamuz vor fi apţi pentru partida de pe „Municipal”, Răzvan Lucescu nu se va putea baza, în afara suspendaţilor Geraldo şi Texeira, nici pe Juan Albin, accidentat în eşecul galben-albaştrilor cu CFR Cluj. Prezenţa între buturi a lui Pecancha este şi ea pusă sub semnul întrebării, tănârul goalkeper Alberto Cobrea fiind favorit să apere şansele ploieştenilor în oraşul lui Brâncuşi.
Singura victorie a oltenilor, în faţa Petrolului, s-a înregistrat în mai 2012, la Târgu Jiu, scor 1-0.
Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti
Stadionul Municipal, Târgu Jiu, luni, 15 septembrie, ora 21:00
Televizare: Look Plus, Dolce Sport
Echipe probabile:
Pandurii: Stanca – Unguruşan, Elton, Paraskevas, Momčilović – Răduţ, P. Anton, Nistor – Shalaj, Matulevicius, Nicoară
Petrolul: Cobrea– Alcénat, Satil, Gerson, Fanchone – Mustivar, De Lucas – Nepomuceno, Mutu, Marinescu – Tamuz
Încleştarea va putea fi urmărită, în format live text, pe www.sportingorj.ro.
www.sportingorj.ro
Greu meci… Si un egal ar fi multumitor.