Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul Piatra Neamț 1-1 (0-1) – LIVE TEXT / Rezultat final
/ 2 martie 2014 In PanduriiPandurii are nevoie de o victorie în fața Ceahlăului pentru a se distanța față de ocupanta locului 5 și de a avea mai multă liniște înaintea dificilelor partide cu Astra și Dinamo.
Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul Piatra Neamț 1-1 (0-1)
Stadion „Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 1.000
Au marcat: dos Santos (min. 72 – din penalti) / Chitoșcă (min. 9)
Pandurii: Stanca – Ungurușan, Erico, Christou (min. 46 dos Santos), Momcilovic – Anton, Breeveld – Distefano (min. 46 Buleică), Nistor, Nicoară – Bud (min. 65 Ciucur). Antrenor: Cristi Pustai.
Ceahlăul: Calancea – Dumitraș, Marc, Ichim, Slavickas – Achim, Onciu – Popadiuc (min. 79 Ștefănescu), Lucas Garcia (min. 86 Cazan), Chitoșcă (min. 71 Ntambue)- M. Constantinescu. Antrenor: Costel Ilie.
Cartonașe galbene: Breeveld (min. 41), Ungurușan (min. 62) / Marc (min. 45), Popadiuc (min. 67)
Arbitri: Ovidiu Hațegan – Adrian Ghinguleac, George Neacșu. Arbitri adiționali: Nicolae Botaș, Flavius Roșu.
Filmul meciului:
Min. 6: Nicoară șutează de la 22 de metri, lateral stânga, dar mingea nu prinde cadrul porții.
Min. 9: GOL CEAHLĂUL! Erico și Ungurușan șutează în Lucas Garcia, acesta pătrunde, îl driblează pe Stanca, iar din interiorul careului Chitoșcă a șutat pentru 0-1.
Min. 18: Constantinescu încearcă să-l surprindă pe Stanca, dar șutul său din unghi trece peste poarta Pandurilor.
Min. 20: Nistor execută o lovitură liberă de pe partea stângă, Christou reia cu capul dar mingea trece puțin peste poarta Ceahlăului.
Min. 23: Breeveld șutează din 18 metri, mingea este deviată în corner.
Min. 31: Distefano șutează din unghi, din afara careului, dar o face slab și Calancea reține fără probleme.
Min. 33: Lucas Garcia l-a întors de câteva ori în colțul careului mare pe Christou, dar șutul său a fost reținut în doi timpi de Stanca.
Min. 41: Christou respinge defectuos, mingea trece puțin pe lângă vinclul porții lui Stanca.
Min. 45+1: Nistor întoarce o minge pentru Nicoară, acesta șutează din interiorul careului, dar Achim deviază mingea în corner.
Min. 47: Bud face un un-doi cu dos Santos, intră în centru și șutează de la 20 de metri, însă mingea trece puțin peste poartă.
Min. 50: Nistor șutează de la 28 de metri, dar Calancea reține fără probleme.
Min. 52: Buleică șutează și el din poziție centrală, de la 19 metri, însă tot peste poartă.
Min. 54: Lucas Garcia șutează și el de la marginea careului mare, dar Stanca este la post și reține.
Min. 58: Nistor încearcă să plaseze o minge din colțul careului mare, însă nu reușește să prindă spațiul porții.
Min. 64: Nicoară preia pe piept în colțul careului mic, întoarce un adversar dar șutează mult peste poartă irosind o ocazie imensă de egalare.
Min. 66: Șutul lui Marian Constantinescu este blocat in extremis de Momcilovic.
Min. 71: Nicoară obține un penalti fiind faultat în interiorul careului de un fundaș nemțean.
Min. 72: GOOOOOOOOOL PANDURII!!! dos Santos execută penaltiul, puternic, în stânga lui Calancea, și scorul devine 1-1.
Min. 78: Constantinescu a centrat de pe stânga, iar Achim a reluat cu capul din 4 metri puțin pe lângă poartă, Stanca fiind fără reacție la această fază.
Min. 86: Nistor trimite un șut în cross, de la 24 de metri, dar mingea ocolește poarta.
www.sportingorj.ro
Paraskevas si Ungurusan au comis-o la fel ca la Galati!Eu nu stiu ce cauta Paraskevas in lina de fund si la fel nu stiu ce cauta Bud in echipa asta?
Cum nu sti gabi ce cauta…?! De pe urma lor isi ia parvulescu cu pustai comisioane, la fel cum se intampla si dupa multi alti jucători de ia adus ana maria prodan!!!
Si eu care credeam ca mamele este slab dar celebru dl goe de pandurii” paraskevas” se umple de penibil la fiecare meci care il joaca….felicitari dl antrenor pt „inspiratie” aveti un grande jucatore pe care il mai numiti si capitan
adio FOTBAL!!! traiasca BLATO-PUSTAI!!!!!!!!!