În runda a cincea a Ligii a 3-a, în seria a IV-a, echipele gorjene au înregistrat o victorie, un egla și o înfrângere, performera fiind Pandurii Ii Târgu Jiu, care însă a trebuit să alerge serios după cele trei puncte din meciul cu Vulturii Lugoj.
Echipa antrenată de Dan Staicu a început cu stângul meciul cu lugojenii, vântul ducând în vinclul porții un corner executat de Ardelean în minutul 3, iar meciul începea practic de la 0-1 pentru gorjeni. Oiță a adus egalarea la 13 minute după pauză, iar Gavrilescu reușea să marcheze golul victoriei cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar de joc la o fază la care Băcilă și Dănăricu au fost în prim-plan.
În aceeași etapă, Jiul Rovinari a părăsit terenul de la Giarmata fără a primi gol, însă nici nu a marcat, așa că s-a întors acasă cu un punct, în vreme ce Știința Turceni n-a făcut față asaltului hunedorean, a primit trei goluri până la pauză, dar a reușit să rămână doar cu acestea până la final, FC Hunedoara câștigând cu 3-0.
După disputarea a cinci etape, Pandurii II este cea mai bine clasată echipă gorjeană, ocupând locul 6, însă are un meci mai puțin disputat. Jiul Rovinari este pe locul 7, în vreme ce Știința Turceni este penultima, pe locul 10.
Etapa viitoare pune în scenă un derby gorjean ce tinde să devină tradiție la nivelul ligii a 3-a, Jiul Rovinari – Pandurii II Târgu Jiu, în vreme ce Știința Turceni va primi vizita celor de la Millenium Giarmata.
Amănunte, declarații și casetele tehnice ale meciurilor echipelor gorjene le puteți citi în numărul viitor al săptămânalului Sport în Gorj ce va apărea marți, 1 octombrie.
www.sportingorj.ro