Louis Darby este una dintre armele cu care Energia a obținut cea de-a doua sa calificare în play-off și cu care antrenorul Slobodan Nikolic speră să producă surpriza și să împingă meciul cu Gaz Metan Mediaș către partida cu numărul patru și chiar cinci.
Jucătorul american crede și el în șansele Energiei de a câștiga meciul de miercuri de la Târgu Jiu: „Nu este o misiune imposibilă. Am jucat bine la Mediaş în anumite momente, am jucat bine 30 de minute în ultimul meci și cred că putem produce surpriza. Echipa din Mediaş are doi jucători mari sub panou, Drăgușin și Zigeranovic, așa că orice echipă are probleme cu ei, oricui îi este greu. Putem câştiga doar dacă vom controla meciul şi îi facem să joace aşa cum vrem noi”, a declarat Louis Darby.
Darby nu își mai face planuri de plecare, jucătorul american semnând la întoarcerea sa la Târgu Jiu pentru două sezoane, așa încât fanii gorjeni pot sta liniștiți, unul dintre cei mai buni și spectaculoși jucători din Divizia A va juca la Energia și în sezonul următor.
Meciul trei al confruntării dintre Energia Rovinari și Gaz Metan Mediaș, contând pentru primul tur al play-off-ului Diviziei A de baschet masculin, se va disputa miercuri, începând cu ora 19:00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
www.sportingorj.ro
O alta arma importanta este publicul ! Vom fi prezenti ! HAI ENERGIA !!!
domnule, hotarati-va odata! pe unele site-uri apare ora 18 pe altele orele 9. Care din ele este ora corecta?
Ora 19:00. Sunt destul de hotarat, domnule „OM din sala”. Ce apare pe alte site-uri nu tine de cat de hotarat sunt eu sau nu…
Pe site-ul federatiei scrie ora 19.00.
domnule Constantinescu, cred ca „omul din sala” se referea la faptul ca pe sit-ul cs.energia.ro e trecuta ora 18, nu-i asa, omule din sala?
„domnule, hotarati-va odata!” – asta ma face sa cred ca mi-e mi-a fost adresat reprosul…
Dvs spuneti ca e la 19 ca si pe frbaschet iar cei de la csenergia.ro zic ca e la ora 18 si de aceea oamenii sunt derutati. Eu cred ca „omul din sala” n-a stiut cui i se adreseaza de fapt. Eu zic ca ar fi bine sa vb si cu cei de la clubul ENERGIA sa schimbe ora de pe site.
Foarte interesante comentarii…Din interviul lui Louis se intelege ca trebuie dezbatuta ora de incepere a meciului ??Asta ati priceput ? Ciudat…
Nu conteaza ora de disputare , conteaza sa batem :).Daca vreti sa urmariti meciul , veniti cu o ora mai devreme sau doua :)))
Bate Gazul mai clar ca la Medias ! HAI GAZU’ !!!
da, da…. 🙂