Calificarea Energiei, cel mai frumos cadou pentru Gore Popescu
/ 4 decembrie 2011 In CS Energia,HandbalPreședintele secției de handbal a clubului Energia, Gore Popescu, și-a serbat ziua de naștere sâmbătă, iar echipa i-a făcut cadou calificarea în turul următor al Cupei Cupelor.
„Cel mai frumos cadou de ziua mea. De fapt, ne aşteptam să ne calificăm. Meciul a fost la discreţia noastră, am simţit de acolo că putem să ne calificăm pentru că victoria lor a fost mincinoasă, practic ne-am bătut singuri. Le mulţumesc băieţilor şi să o ţinem tot aşa să ne facă bucurii pentru că publicul de asta vine la sală”, a declarat oficialul echipei gorjene după frumoasa victorie în fața italienilor de la Pallamano Intini Noci. Gore Popescu speră ca această victorie să fi deschis apetitul la calificări al jucătorilor Energiei: „Este o calificare istorică. Sper să avem puţină şansă şi la tragerea la sorţi şi să nimerim cu o echipă apropiată valoric. Nu aş vrea să dezamăgim. E un început în cupele europene şi să nu fie şi ultima calificare”, a mai spus președintele gorjenilor.
Energia și-a îndeplinit obiectivul în cupele europene și are ocazia să încheie cu bine și prima parte a campionatului, Gore Popescu declarându-se mulțumit de rezultatele echipei sale înaintea Sărbătorilor de iarnă: „În mod normal vor fi sărbători fericite. Echipa e pe locul 4 , ne-am calificat, jocul a început să meargă, am adus şi un pivot să suplinim lipsa lui Giotoiu. Da, o să fie sărbători plăcute pentru noi”, a încheiat oficialul Energiei.
www.sportingorj.ro