Pe cât de spectaculoasă a fost victoria Energiei de la Cluj, în fața campionilor României, pe atât de jenantă a fost evoluția echipei gorjene pe propriul teren în fața celor de la CSM Oradea, meci pierdut cu scorul de 69-95 (20-20, 14-24, 7-22, 28-29).
Meciul n-a fost unul echilibrat decât în primul său sfert. Energia a condus cu 7-2, dar după ceva mai mult de șapte minute de joc oaspeții preluaseră concucerea, 12-13. Cele două formații au trecut succesiv la conducere, iar primul sfert s-a încheiat cu un scor egal, 20-20, nimic neanunțând dezastrul ce urma să vină pentru gorjeni. Oradea a început în forță, Navickas a marcat cinci puncte consecutive și scorul devenea 10-25. Stefan Nikolic a dat semne că situația nu ar fi scăpat de sub control, sârbul a marcat patru puncte consecutive, Kabengele a mai pus și el două puncte pe tabelă și scorul redevenea unul strâns, 28-30. Avea să intre în joc însă fostul jucător al Energiei, Silviu Lupusavei, cel care mai întâi a reușit o aruncare de două puncte pentru ca pe final să facă sala să suspine cu două aruncări de la distanță, ultima chiar în ultima secundă și de la foarte mare distanță, tabela indicând la pauza mare un avantaj pentru oaspeți îngrijorător pentru Energia, scor 34-44.
Sfertul al treilea avea să fie unul catastrofal pentru Energia. Pesic, nevăzut pe teren până în acel moment, avea să încrie 12 puncte marcând din orice poziție, Mocanu a părăsit terenul acumulând 5 greșeli personale, iar sfertul s-a încheiat cu un umilitor 7-22. Partida era deja pierdută, oaspeții conducând cu 25 de puncte în fața ultimelor 10 minute de joc, însă umilința a continuat, iar CSM Oradea a reușit să conducă și cu 33 de puncte. Cristian Achim a trimis pe teren în ultimele trei minute și jucători precum Pascu, Ștefan sau Hora, ceea ce a permis Energiei să mai reducă din handicap, cel care a făcut-o a fost, surprinzător, Gliga, care a reușit trei aruncări de trei puncte, finalul meciului găsind pe tabelă înscris scorul de 69-95 după o aruncare de trei puncte reușită de Ștefan, singura umilință pe care suporterii gorjeni n-au trăit-o la acest meci fiind aceea a primirii a 100 de puncte.
Energia Rovinari – CSM Oradea 69-95 (20-20, 14-24, 7-22, 28-29)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 750
Energia: Gliga (9), Kabengele (4), Bratoloveanu, Deconescu, Darby (19), Oluic, Steffel (9), Mocanu (3), Fields (10), Nikolic (13), Guțoaia, Alionescu (2). Antrenor: Slobodan Nikolic.
CSM Oradea: Pascu, Ștefan (5), Lupusavei (11), Maric (18), Pașca, Pesic (17), Topchov (16), Hora, Navickas (17), Andrei, Lazăr (8), Markovic (3). Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Laurențiu Grigoraș, Fabiana Nițu, Vlad Potra.
Avem voie sa comentam ????
Daca da, uite ce zic eu………….
Meci pierdut de antrenor !!!!!!!!!!! De ce? Oare intentionat ?
1. De ce Oluic in locul lui Giles?
2. De ce marele capitan de echipa Mocanu a facut intentionat a V a greseala personala? Sa iesi din teren capitan de doi bani???? Se te dezici de dezastru ???? Mocanule nu suntem prosti !!!!!
3.Domnule presedinte Cumpansu aveti un public extraordinar in spate, luati masuri !!!!!!!!!!!!
Fara doar si poate avem dreptul sa comentam, cel putin asa zice Constitutia. Giles are o problema medicala care a fost tratata romaneste de conducere: indiferenta si cel mult indemnul ,, bea si tu un ceai fierbinte”. Clubul asta are un medic sau un veterinar??? Oluic a jucat de tot rasul, si nu numai el. Ai dreptate Emil, nu inteleg ce a facut Mocanu, seamana a intentie, dar sa nu vorbesc cu pacat. M-a intrigat lipsa de atitudine a jucatorilor, Steffel aproape inexistent, dezordine in jocul echipei.Personal nu l-as considera principalul vinovat pe Slobodan, chiar daca insista cu Oluic, ci atitudinea jucatorilor a lasat de dorit.Si nu stiu de ce am impresia ca exista o subjugare a sectiei de baschet de cand nu mai este Surdu si prerogativele le are Gore Popescu.Parca s-ar dori o echipa mediocra de baschet astfel incat fondurile sa mearga la alt sport al clubului( ghici care). Daca cineva de la club citeste acest post poate ar fi interesant de stiut cum stam cu drepturile banesti ale jucatorilor ( indiferent de sectie), eventual pe site-ul clubului.Si al veniturilor si cheltuielilor in general-pe sectii.
Cand au castigat la Cluj ai spus ca a fost meciul castigat de antrenor? 🙂 Comentati doar acolo unde va convine suporteri de 2 lei 🙂
Prietene!!
I-am felicitat si m-m bucurat nespus pentru victoria de la Cluj. Asa ca stai acasa ………….
Vad ca „iubirea pentru Energia” este oarba.dar cum ramane cu gandirea si logica ?Daca lucrurile stau ca mai sus (ex:cele scrise de Emil,Fanebaschet,etc.) trebuie sa bagi capul in nisip precum strutul si sa pretinzi ca nu le vezi?Mocanu,Kabengele,Oluic de toata jena si constanti in lehamite,parca ne-ar face o favoare ca joaca pentru Energia. Felicitari lui Silviu pentru palma data acelora care l-au sapat la echipa ca doar asa ajungi si tu sa crezi ca te zareste publicul chiar daca esti un zero barat.
ai mare dreptate in ce spui
oare pot sa vada si altii?
Inca o gresala facuta de antrenorul nostru : Mai erau 4 secunde de atac pentru oradea aut pentru ei , noi eram in aparare si el cere TIME-OUT in timpu’ asta ??????? PAi se face asa ceva ?? Timp suficient ca Oradea sa-si faca Schema de atac !!
de ce oluic? adus si pentru al doilea an? e mana antrenorului??????????
Ca e ieftin !!! Salarile in urma 2 luni ! ->> alții in Italia : un lot plus tot atatia :))) Cică e criza ! Bani aruncati pe geam !!! Si baschetul a avut invitatie sa joace in cupe europene … Dar la ce risipa!
Meci de groaza! Mie imi pare aproape imposibil ca totii jucatorii sa joace atat de prost si de lipsiti de motivatie sau “inima” toti in acelasi meci! Prea mare coincidenta ….prea mare si vizibila stare de « neimplicare » in meci…. Oare si-au primit banii , daca nu , asta ar fi o explicatie dar daca da , atunci ….cine-i trezeste pe jucatori din teren ( nu mai striga nimeni ca Porter « fac »)…Mocanu a lasat impresia ca s-a grabit sa faca 5 greseli ca sa scape de meci…. .Macar pentru public sa fi luptat daca pentru echipa nu…. Nu vede nimeni ca publicul incet-incet se schimba , eu personal am pierdut bucuria si emotia cu care veneam altadata la sala. CEVA NU ESTE IN REGULA LA ECHIPA DE BASCHET ! OARE , CE ?!
Nu stiu de ce l-a scos pe Giles din lot,si nici nu mai conteaza,dar un lucru este cert: incepem sa ne obisnuim cu ceva ce era de neconceput in anii trecuti la Tg-Jiu,si anume umilinta.Suntem umiliti. Ceea ce scrie pe tricoul purtat de unul dintre baietii din primul rand (ultimul ramas) „Nimeni nu castiga la Tg-Jiu” tinde sa devina „Toti castiga la Tg-Jiu”.
In alta ordine de idei,toate victoriile noastre,cu exceptia celui cu Miercurea Ciuc,au fost rodul intamplarii combinata cu cateva sclipiri personale. De data asta nu acuz pe nimeni,doar constat.
Rectific:”cu excetia celei”
@alin67 …sau se poate zice ” Nimeni Nu Castiga’ la Tg-Jiu”
Platim tribut prostiei conducerii clubului (foste si actuale).
Troupe nu a mai fost bun (era prea scump pentru aportul sau adus echipei…!!!), si acum nu mai avem nici un jucator care sa lupte si cu inima, Lupusavei nu a mai fost bun ( era prea grasut pentru pretentiile fostului presedinte…!!!) si acum ne uitam la el cum face spectacol (dar pentru Oradea nu pentru noi), numai vorbesc ca Bogdan Popescu putea sa joace acum pt. noi … dar pt. asta ne trebuie si noua conducatori de club, nu conducatori de benzi.
In concluzie antrenori buni chiar foarte buni am avut si avem , jucatori buni chiar foarte buni am avut si inca mai avem, dar din pacate conducere nu am avut si nici nu avem la nivelul diviziei nationale.
Vlaicule, tu ai daramat echipa de baschet, umflatule! Ce te-ai mai bucurat cand aU plecat Lupusavei,Troupe, etc, ai ziis ca nu pierdem nimic dak au plecat acesti baschetbalisti si uite in ce hal am ajuns! Nu mai vb despre greselile si celor de acum iar principala vina e tinerea lui oluic si a „marelui” capitan mocanu!
Alooooo conducerea , LeRoy Dawson tocmai a devenit liber de contract si a declarat ca e dispus sa semneze cu o echipa din Romania !!! Poate ii dati o sansa , sunt sigur ca ar fi mai bun decat Fields sau chiar Nikolic Jr .