Victoria echipei sale în faţa celor de la CSM Satu Mare l-a mulţumit pe Liviu Andrieş, însă antrenorul gorjenilor a remarcat unele probleme în jocul Energiei.
„Sunt mulţumit de cele două puncte luate, dar pentru jocul prestat sunt mai puţin mulţumit. A fost un meci mai slab decât celelalte, ne-am grăbit să terminăm repede jocul şi nu ne-a ieşit. Totuşi, îi felicit pe băieţi pentru victorie şi, având în vedere că suntem la a patra victorie consecutivă, este un lucru extraordinar pentru moralul băieţilor şi pentru suporteri”, a declarat Andrieş după meciul câştigat de Energia. Antrenorul Energiei apreciază că şansele echipei sale de a juca în cupele europene au crescut după ce UCM HC Caraş Severin a pierdut cu 29-27 în faţa Stelei în această rundă: „E un rezultat care ne avantajează, am egalat repede Reşiţa la puncte, dar acum ne aşteaptă un meci foarte greu la Bacău. Va fi un meci de care pe care, cu multe orgolii. Important este cine va reuşi să se recupereze mai repede şi mai bine după această serie de meciuri din trei în trei zile. Cine va reuşi să o facă mai bine va învinge. Calculele spun că dacă vom învinge la Bacău şi apoi pe Reşiţa acasă, 90% vom fi calificaţi în cupele europene. Dar noi trebuie să o luăm meci după meci şi vom vedea ce se va întâmpla mai întâi la Bacău”, a mai declarat Andrieş.
Legat de evoluţia echipei sale în partida cu CSM Satu Mare, Andrieş se declară mulţumit de jocul de apărare prestat: „Băieţii au început să se înţeleagă mai bine pe teren, asta chiar dacă astăzi nu s-a văzut prea mult acest lucru. Un lucru bun pe care îl remarc astăzi este jocul din apărare. Chiar dacă am luat 29 de goluri, unele goluri au fost primite pe final de joc, atunci când am făcut mai multe schimbări. De la meci la meci ne apărăm tot mai bine şi suntem un grup tot mai unit”, a remarcat antrenorul Energiei.
www.sportingorj.ro