Trupa lui Gabi Zahiu a debutat cu dreptul în retur învingând categoric, scor 7-1 (3-0), pe teren propriu, pe FC Drobeta Turnu Severin.
Meciul a avut aspectul unui meci de pregătire pentru gorjeni, care au avut în faţă o echipă din care a mai rămas doar numele după ce Severinul a ales să se despartă de FC Drobeta în favoarea celor de la Gaz Metan CFR Craiova, adversarul de astăzi al celor de la Pandurii II fiind acum adoptaţi de Calafat. De altfel, FC Drobeta a jucat în zece oameni partida de la Severin, unul dintre jucători neavând la el buletinul sau paşaportul. În aceste condiţii, meciul s-a jucat aproape numai în jumătatea de teren a oaspeţilor, în afara celor şapte goluri marcate de gorjeni, aceştia trecându-şi în cont numeroase alte ratări imense.
Tânărul Unguru, junior născut în 1993, a debutat în Liga a III-a cu gol marcat pentru Pandurii II, el reuşind să înscrie în minutul 62, la doar opt minute de la intrarea pe teren. Celelalte goluri marcate de Pandurii II au venit de la Vlăduţi, care a înscrist de trei ori, Fărcăşanu, Nicoloff şi Golea, pentru oaspeţi Popa reducând din handicap cu doar două minute înainte de final.
Pandurii II Târgu Jiu – FC Drobeta Turnu Severin 7-1 (3-0)
Teren sintetic Complex „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 150
Au marcat: Fărcăşanu (min. 12), Nicoloff (min. 18), Vlăduţi (min. 27, 65, 78), Golea (min. 51), Unguru (min. 62) / Popa (min. 88)
Pandurii II: Bănică – Dobroiu, Ştreangă, Chibulcutean, I. Constantin – Stanciu (min. 54 R. Dumitru), Orac, Bugiu (min. 46 Poiană), Nicoloff (min. 54 Unguru) – Vlăduţi, Fărcăşanu (min. 46 Golea). Antrenor: Gabi Zahiu.
www.sportingorj.ro