N-au vrut să rişte noi accidentări şi au anulat amicalul cu FC Argeş
/ 20 februarie 2011 In PanduriiProgramat a se disputa astăzi pentru a constitui un ultim test pentru Pandurii înaintea meciului cu Oţelul, amicalul echipei gorjene cu FC Argeş a fost anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Preşedintele executiv al Pandurilor a explicat că riscurile apariţiei unor noi probleme medicale au stat la baza deciziei de anulare a amicalului chiar dacă acesta ar fi putut să se joace pe terenul sintetic şi că altfel ar fi stat situaţia dacă în lotul gorjean nu ar fi fost deja destul de mulţi jucători accidentaţi: „Am decis să nu mai jucăm amicalul cu FC Argeş având în vedere condiţiile meteo. Şi aşa avem destule probleme medicale, iar să fi jucat pe sintetic însemna să ne asumăm nişte riscuri suplimentare. Dacă am fi avut tot lotul complet ar fi stat lucrurile altfel, dar aşa nu avea rost să riscăm noi accidentări. Clima nu ne-a permis să jucăm o ultimă partidă de verificare la Târgu Jiu, unde ar fi putut şi suporterii noştri să vadă nivelul la care am ajuns, şi e drept că ne-ar fi prins bine şi un astfel de meci, dar sunt bune meciurile pe care le-am jucat în Antalya”, a explicat Eugen Pârvulescu anularea ultimei repetiţii a Pandurilor înaintea partidei cu Oţelul Galaţi.
Pandurii se vor pregăti în continuare la Târgu Jiu până miercuri sau joi, când se va face deplasarea la Drobeta Turnu Severin, echipa gorjeană urmând a pleca de miercuri doar în cazul în care vor primi asigurări că pot face un antrenament pe „Municipal”-ul severinean înainte de meciul cu Oţelul.
www.sportingorj.ro
BANDITUL DE CONDESCU SE TOT LAUDA CA FACE TERENUL. PROBABIL CA VOM JUCA MULT SI BINE IN AFARA ORASULUI. E MAI PREOCUPAT SA FOLOSEASCA BANII CLUBULUI IN SCOPURI PERSONALE. AFARA CU MAFIOTUL DE LA PANDURII !