După încercările eșuate ale grecilor de a-i convinge pe federali că proiectul lor inițiat la Târgu Jiu este unul serios, cu scopul de a obține un wild-card din partea Federației Române de baschet pentru viitorul sezon al Ligii Naționale, aceștia au anunțat ultimele noutăți printr-un comunicat de presă cu totul neobișnuit.
La scurt timp de la aflarea deciziei Biroului Federal, una nefavorabilă celor două echipe retrogradate sportiv din Liga Națională, Energia Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș, grecii dau impresia deocamdată că nu-și vor încălca promisiunea făcută, iar proiectul acestora din Gorj va demara și pe scena a 2-a a baschetului românesc. Cu o denumire nouă, în care a apărut firma de farmaceutice deținută de afaceristul Nikolaos Krokos, Collazen, Energia va lua calea ligii secunde.
Deși au așteptat cam mult pentru a afla noutăți venite dinspre noii șefi ai echipei de baschet, fanii acesteia nu au fost uitați în cele din urmă. Team-managerul Stathis Smyris a emis un comunicat de presă cu totul neobișnuit, venit pe adresele de mail ale câtorva dintre instituțiile de presă locale. O scuză poate fi dată de neterminarea site-ului oficial al clubului, dar chiar și așa o conferință cu reprezentanții mass-media ar fi fost la îndemâna elenului.
S-au confirmat transferurile sârbului Nemanja Petrovic și americanului Joe Howell, amândoi jucători la pozițiile 1-2, din lot făcând parte, cu un contract pe următorii trei ani, Răzvan Bratoloveanu, Alexandru Berca și Marc Popescu. O înțelegere există cu Claudiu Alionescu, care va ocupa, în continuare, funcția de antrenor secund la Energia, urmând să fie și director al acadamiei de baschet Collazen. Alex Gliga și kinetoterapeutul Alin Drondoie se vor afla în staff, iar marele semn de întrebare pare să fi fost deja elucidat. Cine va conduce echipa din postura de antrenor principal? Ei bine, Iannis Diamantakos este favorit să preia banca tehnică din august, când se va începe pregătirea pentru abordarea ediției 2016/17 a Ligii 1.
În precedenta stagiune a eșalonului secund, formațiile participante nu au avut dreptul de a numi un „principal” de altă naționalitate decât cea română, o restricție existând și în ceea ce privește aducerea de jucători străini. Doar doi astfel de jucători le-a fost permis echipelor să transfere la acest nivel. Rămâne de văzut ce interdicții vor exista în sezonul viitor al Ligii 1, întrucât același Smyris a anunțat că sunt purtate negocieri cu un alt american care evoluează la poziția 5.