Energia a făcut primul pas spre recuperarea pașilor greșiți făcuți în debutul acestui sezon cu un succes în Banat, în fața celor de la BC Timișoara, echipă pe care a învins-o deja de trei ori în acest sezon, de două ori în campionat și acum și în Liga Națională de baschet masculin.
În mod evident, Energia se află încă mult în spatele pozițiilor pe care conducerea și fanii așteptau să vadă noua trupă a lui Constantinides, însă antrenorul cipriot spune că echipa își va îndeplini obiectivele. Pentru Energia, meciul de la Timișoara a fost unul în care nu exista varianta înfrângerii, o mare presiune fiind pe umerii jucătorilor pentru că un nou eșec ar fi adus cu el, foarte probabil, și multe schimbări. Echipa adversă nu a semânat deloc cu cea pe care Energia o învingea în partidele din Cupa României, problemele financiare au schimbat aproape total echipa de pe Bega, care însă după câteva etape în care a evoluat cu o formulă fără prea mulți străini, acum a avut șapte și destul de consacrați. Dealtfel, jocul a fost echilibrat în prima sa parte, însă după pauză Energia s-a desprins și a câștigat la o diferență clară.
Altă față în partea a doua
Jocul a început cu două aruncări de trei puncte reușite de Troupe și Subotic, ceea ce anunța o formă bună pentru shooterii celor două echipe. După jumătatea primului sfert, Energia a luat un avantaj de șase puncte după un three-point-play al lui Radosavljevic, dar timișorenii au revenit în joc. Ultimul minut a adus un run de 5-0 pentru gazde și scorul trecea de la 14-18 la 19-18, scor cu care s-a intrat în sfertul secund. Elevii lui Constantinides au replicat cu un run de 6-0 după pauza dintre sferturi și au condus cu 19-24, dar Timișoara a răspuns cu aceeași unitate de măsură. Șase puncte consecutive pentru gazde și Timișoara trecea în avantaj din nou, scor 25-24. A fost ultima dată când gazdele au mai condus, iar peste câteva minute s-a consemnat și ultima egalitate, scor 27-27 după reușita lui Djapa cu patru minute și jumătate înainte de pauză. Energia a forțat puțin pe finalul sfertului doi, a atins din nou o diferență de șase puncte față de adversar, dar la pauza mare s-a intrat cu un ecart de doar patru puncte, scor 33-37. Subotic a deschis partea a doua a jocului cu o nouă reușită de la mare distanță, dar Energia nu a acceptat această apropiere a gazdelor și Troupe i-a răspuns lui Subotic cu un coș de trei puncte pentru ca mai târziu Mack și Eziukwu să pună din nou șase puncte între Energia și echipa bănățeană. Toth a pus și el pe tabelă două puncte pentru gazdele întlnirii ducând scorul la 40-44, însă au urmat trei minute în care Energia a avut un run de 10-0 și meciul era deja jucat, chiar dacă de la o diferență de 14 puncte s-a ajuns la începutul sfertului decisiv la un deficit de 9 puncte pentru BC Timișoara. Ceea ce au început în sfertul al treilea, jucătorii Energiei au desăvârșit în cel de-al patrulea. Troupe a continuat să puncteze de la distanță, în vreme ce Eziukwu a fost fără greșeală sub panou, așa că echipa gorjeană nu a avut emoții în a-și asigura victoria, una obținută la 14 puncte după ce a avut la un moment dat și o diferență de 20 de puncte față de timișoreni.
Eziukwu, impecabil
Pivotul Callistus Eziukwu a avut în acest sezon evoluții oscilante. De cele mai multe ori a avut evoluțiile bune în partidele din FIBA Europe Cup, însă a reușit partide bune și în campionat, cea de la Timișoara încadrându-se în categoria celor foarte bune. Eziukwu a terminat meciul fără nicio aruncare eșuată, pivotul adus în această vară la Energia având la acest meci opt aruncări și tot atâtea reușite, cu 16 puncte și 12 recuperări reușind să-și treacă în cont și un double-double. În cele aproape 29 de minute petrecute pe parchet, Eziukwu a mai reușit și cinci pase decisive, două intercepții și un capac, doar două mingi pierdute și trei faulturi comise punctând negativ la eficacitatea pivotului Energiei la acest meci. O evoluție bună a avut și Radosavljevic, care a avut și el procentaje de 100% la aruncările de trei puncte și la cele de la linia de fault, însă la aruncările de două puncte a ratat trei din cele șase încercări. Cu 15 puncte înscrise, 2 recuperări, o pasă decisivă și o singură posesie pierdută în aproape 20 de minute petrecute pe teren, Radosavljevic a avut cea mai consistentă evoluție de la venirea la Târgu Jiu.