Fotbalul mic la nivelul Gorjului este frământat de tot felul de probleme, iar dacă în urmă cu ceva timp semnalam nereguli de genul neprezentărilor la anumite partide, acum problemele sunt mult mai grave, violența punând stăpânire pe terenul de joc.
Într-un campionat în care nu performanța este pe primul loc, până la ligile în care se face fotbal profesionist fiind cale destul de lungă, orgoliile au luat locul pasiunii și ambiției, iar de la orgolii la violențe nu a fost decât un singur pas, făcut săptămâna trecută la Bustuchin, dar existent în stare latentă pe mai toate arenele din Gorj, unde fotbalul mai mult se vorbește decât se joacă.
Un meci din cadrul etapei a 14-a din Liga a 4-a gorjeană s-a terminat prost și putea să se transforme chiar într-o tragedie, viața arbitrilor fiind pusă în pericol.
Filmul evenimentelor
Probleme în organizarea meciului de la Bustuchin au fost chiar de la început, startul întâlnirii fiind dat în absența reprezentantului Poliției. Nu a fost nimic regulamentar însă pentru că la stadion au fost prezenți agenți de pază, situație în care arbitrii și observatorul au luat decizia ca jocul să înceapă. După câteva minute, la stadion a apărut și reprezentantul Poliției. Meciul a fost echilibrat, iar în minutul 90, scorul era 2-2 și arbitrul Trocan a indicat cinci minute suplimentare, numai că acesta a trecut mult peste aceste cinci minute, oaspeții, Gilortul Târgu Cărbunești, au marcat în minutul 98 un gol perfect regulamentar, moment după care arbitrul întâlnirii a fluierat sfârșitul meciului. Acesta a fost momentul în care s-a declanșat nebunia la Bustuchin. Arbitrul Trocan s-a îndreptat spre centrul terenului, dar acolo au năvălit cei de pe banca de rezerve a gazdelor pentru a-i cere socoteală. Un jucător ce era pe banca de rezerve l-a lovit pe Trocan cu pumnul, apoi un alt jucător al gazdelor l-a lovit cu picorul. Între timp, pe teren au pătruns nu doar jucătorii, ci și spectatorii, iar arbitrii întâlnirii au avut de suportat o presiune imensă, până la urmă fiind nevoiți să o rupă la fugă cu o gloată de 30-40 de inși în spate. În învălmășeală a fost lovit și unul dintre arbitrii asistenți, Nelu Glăvan. Totul se putea termina cu o tragedie dacă Trocan nu avea o condiție fizică bună și ar fi fost prins de gloată. După câteva zeci de secunde în care au fost depățite de situație, forțele de ordine au intervenit. Chiar și în condițiile în care polțiștii au intervenit, spiritele s-au calmat definidiv doar în momentul în care primarul din Bustuchin a intervenit la rândul său.
Prelungirile, motivul escaladării violenței
Arbitrul Alin Trocan și-a motivat decizia de prelungire a prelungirilor prin faptul că, pe parcursul celor cinci minute pe care le-a indicat la finalul celor 90 de minute regulamentare, s-a mai efectuat o schimbare și a fost nevoit să întrerupă jocul permițând intrarea medicului pe teren pentru acordarea îngrijirilor medicale unui jucător. De asemenea, acesta ar fi contorizat desele trageri de timp din această perioadă considerând că are suficientă acoperire pentru prelungirea prelungirilor, însă mai toți oamenii de fotbal susțin că a duce meciul până în minutul 97:30 pentru a fluiera apoi finalul imediat după gol a fost o decizie extrem de neinspirată din partea lui Alin Trocan. Chiar dacă acesta a exagerat, chiar dacă echipa gazdă a pierdut meciul, nicio greșeală din lume nu justifică acțiunea incalificabilă a jucătorilor și oficialilor echipei gazdă și, cu atât mai puțin, a spectatorilor. Un semn de întrebare lasă în urmă și modul în care forțele de ordine au asigurat, sau mai bine spus nu au asigurat, securitatea și integritatea participanților la acest joc de fotbal, meciul de la Bustuchin fiind la un pas de a se încheia cu o tragedie. Evenimentele au fost atât de grave încât chiar și foști arbitri care au la activ multe partide la nivelul ligilor inferioare în perioade chiar mai îndepărtate, când violența era la ordinea zilei la acest nivel, au fost șocați de cele văzute. Șeful arbitrilor gorjeni, Marius Zgovancu, observator la partida de la Bustuchin, a descris un tablou aproape apocaliptic: „Putea să se întâmple o tragedie. Forţele de ordine au fost depăşite atâta timp cât am avut parte de astfel de evenimente neplăcute. În învălmăşeala aceea de pe teren şi arbitrul asistent Nelu Glăvan a fost lovit. Chiar am vorbit după evenimente cu cineva mai în vârstă şi spunea că nu a văzut în viaţa lui aşa ceva”, a declarat Marius Zgovancu.
Contestat, dar delegat…
Arbitrul care a avut parte de această experiență traumatizantă, care, din fericire, nu s-a terminat cu ceva și mai grav, se pare că nu trece printr-o perioadă pra bună. Alin Trocan este unul dintre cei mai contestați arbitri, mulți dintre jucătorii și conducătorii fotbalului județean reproșându-i în special atitudinea cu care îi tratează și chiar limbajul folosit, dar, cu toate acestea, este delegat în ultima perioadă la multe meciuri importante, cu grad ridicat de dificultate. El a arbitrat în această toamnă derby-ul dintre Internațional Bălești și Știința Turceni, meci la care i s-a reproșat o eliminare din tabăra oaspeților în debutul meciului, iar nu mai departe de o etapă în urmă, la un meci din Liga a 5-a, a avut un comportament ciudat, în minutul 76 al partidei renunțând la tricoul de arbitru continuând să arbitreze într-un tricou de antrenament, considerând acest lucru ca o modalitate de protest.
Alin Trocan este cel mai bun arbitru de la Gorj